Imi permit sa-ti spun "iubitule". Esti al meu, sunt, intr-o oarecare masura, posesiva. Sunt egoista. Suntem egoisti. Egoisti pana in maduva oaselor. Nu iubim niciodata decat acel ceva care ne-a adus un bine. Printre atatea regrete, un bine e indeajuns. Stiu ca de asta m-ai iubit. Pentru ca eram mereu acolo si erai convins ca ma gandesc la tine, indiferent de circumstante. Poate d-asta nu am inteles cand mi-ai zis ca ma iubesti doar uneori. Ca apoi uiti.

Sa iti explic mai bine cum stau lucrurile: iubirea, aia adevarata, e neconditionata. Bine, si "neconditionarea" are limitele ei, ca orice lucru presupus a fi nemuritor, care, defapt,moare fix cand mori si tu. Memoria e cea mai buna, durabila si perversa iubire. Ma ai in amintirile tale, zambesti, pastrezi bine impachetate in sinapse momente in care te sarutam pe frunte, in care ma bucuram de apus in bratele tale, in care te trageam in mine la orgasm, cat mai adanc, desi, dupa spusele tale, atunci oamenii vor sa se bucure singuri. Ma pastrezi.

Amintirile astea si inca un alt milion de amintiri. (stii ca intr-o seara imi calculai cu exactitate cate minute am stat impreuna,cate secunde, cate zambete?). Memoria. Doar a ta. Ma ai acolo, ma iubesti tot acolo. Nu imi mai spune ca ma uiti, nu te cred. Poate uiti cum arat, cum m-am tuns, uiti culoarea blugilor mei la ultima intalnire. Dar eu, privirea mea, toate raman acolo.

Pentru ca, in egoismul si dorinta ta de a-ti fi tie bine, eu ma incadram perfect. Pentru ca, dupa ce pleci, acolo sus, tot la mine te gandesti. Cea care ti-a promis ca intr-o zi isi va infrange teama si va zbura cu tine. Pentru ca, dupa o luna de singuratate eu eram tot acolo. Te-am ascultat, inteles. Stim amandoi ca e greu sa gasesti o persoana care sa te inteleaga cu adevarat si care nu doar sa te auda, sa te si asculte. Sa-ti soarba cuvintele, nu doar sa te priveasca gol.

Acel cineva care stie ca, in fuga ta de ceilalti, in goana dupa geniala singuratate, cauti doar un moment in care sa te simti "tu". Sa uiti acel "tot" urat, mizeriile celorlalti. Acel cineva care nu te judeca nici in cele mai crunte momente, in care fugi la alta, o tarfa jegoasa cunoscuta cine-stie-unde sau cum.

Cea care a avut atata incredere in tine incat ti-era teama sa nu o dezamgaesti si scotea ce era mai bun in interiorul tau. In pesimismul ei, fata asta te ia de mana si e convinsa ca totul va fi bine. Intelegi? Stiu ca nu ma vei judeca vreodata. Pentru ca ai fost, in egocentrismul meu, cel ce mi-a facut cel mai mult bine. Singurul care a avut incredere ca pot. Singurul care mi-a spus calm, sigur pe el, ca sunt o proasta cand imi fac griji.

Nu chiar in felu' asta, dar stiu ca m-ai si certat. Poate mi-ai dat acel motiv, de care toti avem nevoie, argumentul ala ca exista ceva care merita toate cacaturile pe care suntem nevoiti sa le inghitim zilnic. Nu o sa-ti spun bullshit-uri cum ar fi ca nu pot trai fara tine. Pot. Chiar foarte bine.

Pot, pentru ca-mi refuz amintirile cu tine. Atata timp cat am surse ce nu-mi amintesc de tine, e ok. Cum e ceva ce declanseaza click-ul,amintirile se revarsa asa, cum iese berea dintr-o sticla bine agitata. Ma blochez si caut cu disperare ceva sa nu-mi aminteasca de tine. Nu stiu de ce dracu' toti tac in momentul ala.

Se uita ingrijorati la mine, apoi unul la celalalt, si tac, fir-ar sa fie! Iar eu las dezamagita privirea in jos. Nu pentru ca mi-am adus aminte de tine, ci pentru ca n-am gasit nimic salvator. Oamenii se simt neputinciosi in fata iubirii pentru ca ei nici nu stiu cand si daca o simt sau nu.

Nici tu nu stii ce ai simtit, lucru ce ma dezarmeaza total. Asta imi aduce aminte ca esti la fel de om ca si ceilalti, la fel de prost,imbecil si tembel ca ei. Ca habar-nu-ai ce ai langa tine, ca esti prea prins in comfortul propriu. Cand iti lipseste acel ceva ce te-a facut mai bun te minti ca un idiot, singur, repetandu-ti obsesiv in cap ca ti-e mai bine. Creeandu-ti scenarii complexe care raman, bine inteles, in mintea ta. Acolo unde sunt si eu.

In grandomania ta, esti convins ca vei avea ceva, orice, pentru totdeauna. Dar nu il ai. D-aia ma grabesc eu sa iti spun ce simt, pentru ca stiu ca langa tine nimic nu e cu adevarat sigur, ca poti pleca oricand. Si nu vreau sa pleci fara sa stii ce simt. Asta conteaza defapt. Ma iubesti in mintea ta, te iubesc in mintea ta, dar e totul sec daca nu-ti spun sau spui. Iti distrug egoismul din interior, pentru ca, fara sa vrei, te gandesti la mine ca la al doilea tu.

Te cert. Pentru ca iti cauti lucrurile bune in altii. Pentru egoismul din altruismul tau(stiu ca o sa ma intelegi). Te cert pentru ca iti e atat de dor de mine, dor in adevaratul sens al cuvantului, cand durerea emotionala devine fizica si cand ti se pare ca toate lucrurile rele ce ti se intampla sunt numai pentru ca nu mai sunt a ta.

Te cert pentru ca minti ca bati atatia kilometrii doar pentru a ne desparti, te minti singur punandu-ti o poghita de iluzii pe sentimente. Te cert pentru ca esti un copil prostut.

Te cert pentru ca nu mi-e rau fara tine, dar nici bine nu-mi e. Omul ce m-a invatat sa iubesc cu trupul, cu sufletul si, mai ales, cu mintea.

5 păreri geniale:

Biwi spunea...

Oamenii stiu cand iubesc, asta este cel mai simplu. Nu e ca si cand te-ai stresa pentru o nota la un test, e un sentiment care-ti da o palma si urma ramane limitat, nelimitat sau atat cat trebuie.

Frumos scris. :)

El spunea...

Nu mă așteptam să-mi mai acorzi vreo importanță.
Ceartă-mă, dar nu te-am mințit, o să-ți pot demonstra!

Zâna spunea...

poti uneori sa ajungi sa crezi ca stii ce e in mintea unui om,dar nu esti nici pe departe!
Si de cunosc pe cineva de apoape 13 ani,tot sunt constienta ca de fapt mi-e oarecum necunoscut!

Anonim spunea...

E bun textul! As spune mai multe. Ma enerveaza blogspotul asta. Nu ma pricep la chestii tehnice, logari....
Rasarit

rocket682 spunea...

Suntem egoisti, dar nu suportam egoismul celorlalti, de fapt dorim ca egoismul nostru sa fie unic. Doar cand descoperim ca si ceilalti sunt egoisti ne doare.

top