Cu siguranta asimetrici

Motto I: "Reiau acum povestea aia veche cu sufletul pereche
Se zice ca fiecare are undeva, undeva in lumea asta,
Jumatatea sa.
Eu, deocamdata, imi impart singuratatea-n doua:
Iau eu jumatate si jumatate imi las mie.
Ce bine o sa-mi fie, deocamdata.
Da' stiu c-odata si-odata trebuie sa te gasesc.
Recunosc, n-am puterea sa te recunosc.
Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,
Asculta-l bine si cauta-ma tu..."

Si da, devine ciudat cum ma intorc de fiecare data la locul ala gol dintre noi. Poate imi place mai mult locul decat persoana care il umple. Pana la urma, asta am facut toti. Ca intr-un puzzle, masori fiecare piesa si o potrivesti in tot felul de goluri, pana ii gasesti unul cu care sa se potriveasca asa, cat-de-cat. Spune-mi, daca e asa, le poti numi jumatati?
Si nici nu mai stiu cate zile au trecut. M-am ratacit in povestile astea , nu le mai stiu sfarsitul, nici inceputul. Poate daca-as sti inceputul as veni la tine din prima si totul s-ar simplifica.
Defapt, nu trebuie sa se simplifice, si-asa in partea asta de univers nimic nu-i simplu. De la publicitate, la aplicatii si chiar viata de zi cu zi. Nimic nu-i la fel . Nici orele. In doua ore se intampla atat de multe, nici nu stiu de cate ore nu te-am vazut, apropos. Probabil 11. Oricum, cifra asta ma urmareste...
Mi-e dor de munte. De sarit in zapada, de frig. De 11 zile ma urmareste o raceala din aia grava, zau ca-i ciudat sa ramai in casa pentru ca afara e frig, ca si cum iarna n-ar trebui sa fie insotita de frig...
Cand eram mica stiam ca frigul e jumatatea iernii. Acum am uitat. Cred ca mereu uitam jumatatile.
Blue, de 11 zile nu te-am mai vazut. Te vedeam in tot ce faceam si, brusc, nici nu mai stiu cum arati. Stiu cum ma faci sa ma simt, ca amintirile cu tine pulseaza inca in mintea mea ca in inima unui pilot (ciudata comparatie).

Motto II: " Si daca e asa si cred ca e asa
Inseamna ca pan' acum, jumatatea mea,
Am trait pe jumatate, am visat pe jumatate
Si am pierdut o jumatate din viata fara sa-mi dau seama.
Crezi ca-i simpla drama, gandeste-te,
In definitiv e si a ta.
Recunosc, n-am puterea sa te recunosc.
Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,
Asculta-l bine si cauta-ma tu."


Te stiu cum cunoaste un om planetele. Le are fara sa le atinga. Le stie fara sa le vorbeasca.
Dar eu nu mai stiu cum arati, cum zambesti, cum vorbesti. Nu mai stiu nimic legat de tine. Tin minte doar cum eram eu, cum ma simteam eu, cum vorbeam, cum zambeam Eu. Atat. Poate sunt mai egoista de cat credeam, cine stie. Sau poate m-am obisnuit cu prezenta mea atat de mult incat nu pot sustine partea altcuiva aici. Da. Cu siguranta imi place mai mult golul decat piesa ce-l umple. Pentru ca stiu ca va fi mereu acolo. Pentru ca mai e si posibilitatea cretina de a nu veni niciodata.
Oamenii dezamgesc doar de dragul infect de a dezamagi. Si eu am facut asta si mi-a suras ideea unei quasi-razbunari. Razbun timpul in care ai lipsit si in care vei lipsi.
Ma intrebai candva: "daca-ar fi sa-ti alegi un loc in care sa-ti petreci tot restul vietii, care ar fi ala?"; Sperai, deci, ca voi raspunde "langa tine".
Bineinteles ca nu ai fi vrut asa ceva in realitate, dar raspunsul ala ti-ar fi hranit egoul pana la refuz. Ideea ca cineva vrea sa isi petreaca tot restul vietii langa tine doar pentru ca esti.
Existi, gandesti, simti, esti unic. Doar pentru asta. Siguranta ca, in caz ca nu iti gasesti variante mai bune te poti intoarce .Tot egoismul ala te indreptateste sa prasesti mai tarziu persoana care ti-a spus toate astea.
Toate noptile in care ea se gandea la tine, zilele in care isi roadea unghiile de dorul tau. Tu si numai tu. Iti place, porcule. Te incanta ideea.

Unde esti? Nu iti mai stiu camerele, hainele, nu iti mai stiu rudele. Te zbati ca prostu' prin paturi de curve. Si iti place cum se invart, cum se inghesuie sa intrii in ele.
Stiu ca toti trebuie sa facem greseli, Blue. Stii si tu ca unele trebuiesc facute neaparat, altfel ne-am zbate in rutina, dar zau ca nu-mi mai plac greselile, Blue.
Nu stiu ce faci, cum te mai simti, stiu ca inca esti. Daca ai fi murit as fi alflat.
De 11 zile nu iti mai simt parfumul pe haine. Parfumul ala pe care ti-l luasem eu iarna trecuta. Nu imi mai spun nimic culorile astea nici unde sau cine esti, nici cat timp iti va mai lua sa ajungi.
Au trecut 11 zile, parca asa tin minte.
Poate sunt 111, oricum nu am stat bine cu matematica niciodata. Nu ma pricep la innumarat, Blue, dar cu siguranta ma pricep sa ocolesc subiectul.

5 păreri geniale:

Anonim spunea...

f lungg
frumos :X:X:X:X:*

cafeaua de dimineata spunea...

mda, multam, mi s-o mai zis ca-i lung...aia e, imi asum riscu' :)

worsakeend spunea...

Nu prea esti tu sentimentala cand scrii..da si cand o faci o faci cu clasa,felicitari!

cafeaua de dimineata spunea...

cum nu sunt?
:))

Anonim spunea...

Greselile nu sunt necesare.Este vorba de faptul ca nu ne controlam vietile ci vietile ne controleaza pe noi.Mergem pe drumul care ni-l hotaraste viata si ne descurcam cu obstacolele care apar sau ne bucuram de un drum drept si lin ca in palma.Uneori se intampla sa te intalnesti pe acest drum cu alti oameni al caror drum s-a intersectat cu drumul tau,dar cand drumurile se separa nu mai poti sa faci nimic decat sa astepti sa se intersecteze drumurile din nou,trebuie doar sa ai rabdare.Iar cand drumurile se vor intersecta din nou si te vei intalni cu oamenii de care ti-a fost asa de dor inveti sa pretuiesti fiecare clipa si cand doua drumuri se intersecteaza pe viata,doua destine,viata o sa iti para lunga pentru ca o sa pretuiesti fiecare moment.As vrea ca drumul meu,frumos sau urat cum o fi el sa nu se termine niciodata,de aia vreau sa traiesc vesnic,asa cum universul nu are margini nici drumul meu nu va avea.Acum pe drumul meu e un mare obstacol pe care incerc sa-l trec de 2 ani,ti-am povestit,si de aceea drumurile noastre s-au separat.Sunt singur pe drumul meu impreuna cu obstacolul si...negociem.
Semnat:Blue.

top