4 minciuni pe care le spunem cu toată sinceritatea

1. Iubirea , egoismul și boala au același lucru în comun: Te distrug și te apără de altceva mai rău în același timp. Și știi bine, oamenii se iubesc diferit. Adică aceași persoană nu iubește niciodată la fel. Ca să te consoleze puțin gândul, nimic nu e doar bun, sau doar rău. Există și-atât. De aici: "Pe tine te iubesc cel mai mult."

2. Ne amăgim așa fain în momentul în care ne luăm la revedere, ne îmbrățișam și ne prefacem că n-o să ne mai gândim niciodată unul la celălalt. Întotdeauna se termină cu măști- toți suntem monumente de indiferență ambulante. Dar nimeni nu uită. Ne e și rușine uneori de ceea ce gândim.De cele mai multe ori nu se întâmplă nimic. Așa că facem primul lucru ce ne pică la îndemână: dăm vina pe uitare. Cum uitarea e specific umană, ne ascundem sub formele ei clepsidrice mereu: "Te-am uitat, suntem doar prieteni."

3. Ești, în fapt, câte ceva din fiecare amintire. Viețile sunt cicatrici. Zâmbesc acum. Știu că la amintiri nu ai cum să renunți. Cu fiecare poveste e așa. Fiecare om din viața ta rămâne în mintea ta pentru totdeauna.Ți s-a întâmplat să visezi un necunoscut? Fii sigur că era un om din copilaria ta, pe care l-ai văzut pentru o fracțiune de secundă. Memoria noastră e ca o foaie albă. Cerneala rămâne mereu , chiar dacă acoperi cu ceva culoare: "Chestia asta îmi aduce aminte de ceva, dar nu știu de ce anume......."

4. Problema noastră e, defapt, că ne ucidem imaginația impunându-ne tipare din carton.Uneori nu ne dăm seama mereu că nu avem nevoie de un tipar, avem nevoie de un OM. Realizăm prea târziu că am pierdut Omul, am rămas cu cartonul. Nicio fosilă nu se mulțumește cu un carton. Cartoanele nu te apără de ploaie: "Am nevoie de tine, mereu am avut."


Să nu înțelegi greșit. Mereu ești sincer. Dragostea însă ...e orbitoare. Distanța dintre tine și realitate e invers proporțională cu cea dintre voi doi- tu și cel pe care îl iubești-. Numai atunci TE minți sincer.


12 păreri geniale:

Anne spunea...

<3

Anonim spunea...

Si totusi , fara minciuni n-ar avea farmec, de nici-o boaba de mazare de fel.Deloc.

Cafeaua spunea...

asa e.

ochelari de ploaie spunea...

eu tac.

fatacareaduceploaia spunea...

Minciuni care asigura linistea mincinosului si fericirea celui mintit...chiar daca doar temporar:)

Anonim spunea...

elena
vaii cafeaua m-ai ametit cu finalul :Distanța dintre tine și realitate e invers proporțională cu cea dintre voi doi- tu și cel pe care îl iubești

Anonim spunea...

elena
si minciunile astea sunt ata de frecvente

Cafeaua spunea...

@ ochielari de ploaie: cum vrei tu, desi era fain a zici ceva
@fatacareaduceploaia: mhm, asta era ideea,suntem sinceri, desi stim ca nu e adevarat. poate e un conflict intre ceea ce este si ceea ce vrem
@elena: pai cu cat te apropii mai mult de cel pe care il iubesti, cu atat esti mai indepartat de realitate:D same thing
si da, sunt frecvente:)

CarmenPunkGirl spunea...

Minciunile ne fac fericiti uneori.

ochelari de ploaie spunea...

ce as putea spune ca iti dau dreptate, dar ca si contrariul celor spuse d tine duc la acelas rezultat cand vine d la o singura persoana.

Cafeaua spunea...

:| n-am inteles.
da-mi explicatii

Mihay spunea...

asta așa e.

top