20:11


Aveam prea puţini ani când s-a hotărât că nu ar trebui să exist. Din toate greşelile ei, eu eram cea mai mare. Eu la rândul meu năşteam un milion de probleme.

Eu eram ceea ce nu şi-a dorit nicio secundă. Niciuna. În locul meu, a murit ea. Ea a dat vina pe mine, eu am dat vina pe destin.

Am rămas cu el. Am învăţat să exist. Am învăţat să omor aerul în plămâni, am învăţat tot ceea ce învaţă orice copil. Am desenat, scris, citit, mi-am cunoscut cea mai bună prietenă.

Anii au trecut , aşa cum se spune că-i firesc. Niciodată nu am simţit. Nimic. Aşa cum am simţit în noaptea aia. Noaptea aia, în care el a hotărât că a trăit destul. Că a îndurat destule pe pământ, că a plătit prea multe datorii la guvern, că a consumat prea mult, a fumat prea mult, a fost destul timp pentru mine. Prea tânăr, spun mulţi. Ei dau vina pe destin. Eu dau vina pe Dumnezeu.

Am rămas cu mine, cu cărţile şi cu o a doua Ea. Una pe care poate nu mi-aş fi dorit-o. Una pe care am meritat-o. Am meritat toate nopţile, toate propoziţiile.

Am cunoscut copii trişti, orbi, muţi. Am învăţat să înjur. Din suflet, din sictir, din inimă. Din creier, cu flegme verbale, cu multă ură. Am învăţat sa fiu duală. Să nu spun niciodată ce simt. Niciodată cum aş vrea să fie. Am dat întotdeauna vina pe societate.

Din toţi cei care au trecut prin viaţa mea, nu există unul care să nu îmi fi rămas în suflet.

Ca nişte cicatrici, din care îmi trag seva.

Fumează mult, toţi au fumat. Mi-au fumat minţile. Am dus lângă mine destinul unui om pe care nu ar fi trebuit vreodată să-l cunosc. Am dus lângă mine dragostea de iubire. Amintirea ei. Când l-am cunoscut prima dată, eram un aproape-copil. Niciodată nu am crezut că viaţa e ceva gratis. Adică. Uită-te în jurul tău. Le plăteşti pe toate. Când l-am iubit prima dată, habar-n-aveam că se numeşte iubire. Poate nici nu ar fi trebuit să ştiu vreodată. Iubirea înseamnă distrugere. Ei dau vina pe celălalt. Eu dau vina pe destin.

Din al doilea, al treilea, oamenii care niciodată nu ar fi trebuit să fie aici. Şi vorbesc despre oamenii care au fost cu adevărat în viaţa asta. Un om care te doare pentru două săptămâni nu te doare decât jumătate de timp după, poate mai puţin. Din ei am învăţat că timpul înseamnă întotdeauna uitare.

Uitarea e rezultatul acţiunilor-eşec. Uitarea e ceea ce nu vrem niciodată. Dacă tot ce am face ar fi bun, cu siguranţă nu am vrea să uităm nimic. Eu nu am făcut mai nimic bun. Am supravieţuit. Şi totuşi, nu pot uita nimic.

Tu dai vina pe memorie, eu dau vina pe Dumnezeu.

Cuvintele pe care le-am scuipat din mine, cuvinte-regret, pe ele nu le-am întors niciodată. Am înjurat de fix atâtea ori de cât am fost înjurată. Am lovit în dinţi de fiecare dată când m-am simţit lovită. Ţine minte, lumea asta se învârte după aceleaşi cuvinte:

ochi pentru ochi şi....

Am fost omul pe care nu aş vrea să-l cunosc niciodată. Încă nu văd limite între doi oameni. Poate doar imaginaţia. Am iubit ca o târâtură, ca o târfă, ca o sfântă, ca un copil, ca un adult. Am iubit pentru că am vrut să simt. Când nu mai vreau, îmi opresc sentimentele. Da, se poate, nu te mai complace. În lumea asta de betoane totul se poate.

Mulţi se cacă pe ei şi nu recunosc. Mulţi îşi plâng de milă şi dau vina pe părinţi, familie, vecini. În blocul de vis-a-vis, întotdeauna altcineva dă vina pe ei.

După atâţia ani, sunt încă eu. Identitatea mea e încă în picioare, ar trebui să fiu fericită?

Da. În lumea asta mulţi îşi pierd identitatea urmând acelaşi traseu. Prea mulţi. În căcatul ăsta de lume să te bucuri când ieşi puţin din rând.

Uita-te in jurul tău. Regretele tale îţi conturează grimasele. Eşti exact ce trebuie, eşti imaginea ta. Îţi duci viaţa pe picioare, ca ultimul ratat. Plăteşti rate, respiri prin pereţi.

Tu dai vina pe sistem.

Eu dau vina pe tine.



17 păreri geniale:

conia spunea...

fara cuvinte...

Cafeaua spunea...

:) fără, atunci.

Anonim spunea...

...frumos...doare(iulia)

Anonim spunea...

O bucată de viaţă, o bucată de fabulă cu oameni,şi 63 de rânduri=>o postare genială.

Cafeaua spunea...

m-ai prins. m-ai facut să înnumăr rândurile..:) şi da, o bucată din viaţă. o bună bucată

Anonim spunea...

genial, felicitari!

Anonim spunea...

genial!

ochelari de ploaie spunea...

ai spus tot ce trebuia sa spui... si parca mai e ceva...

Anonim spunea...

Daca te-am prins, pot sa te si leg O.o!?

Cafeaua spunea...

sa ma legi? e vreo invitatie la ceva?

Cafeaua spunea...

ochielari de ploaie: pentru ca niciodata nu o sa zic tot?

Anonim spunea...

Oamenii nu spun niciodata tot,pentru ca nu inteleg tot ce li se intampla, sau ma insel?!

Cafeaua spunea...

presupun.adica e cel mai apropiat raspuns acum

dddecster spunea...

a iesit frumos pana acum ...

Cafeaua spunea...

:) ce am scris? sau situatia expusa?

29decembrie spunea...

chiar imi place ce ai scris. . . tot

Cafeaua spunea...

mulţam fain:)

top