Cumva, lumea asta

Toată lumea asta se învârte în jurul accidentelor. Eu mă accidentez de tine, tu de ea, defapt. Defapt, asta nu e o poveste despre accidente, ci una în care eu regret. Nu ştiu cum se face că sunt suma tuturor regretelor mele. Din viaţa mea au dispărut consecutiv umerii pe care să plâng, ţapii ispăşitori şi pizdele pe care să le înjur. Nu îmi trebuie sensuri. Mi le-am marcat de prea multe ori, prin săgeţi şi semne de circulaţie şi absolut toate au fost încălcate cumva. Întotdeauna prea aproape, dar ştii şi tu, dacă nu ajungi acolo, înseamnă că nu e îndeajuns.

În fiecare dimineaţa mă trezesc în mintea cuiva, înghesuită printre alte gânduri, alţii prin gândurile mele. Recunosc, viaţa mea nu a fost cel mai frumos lucru, nici cel mai urât, e doar o înşiruire de regrete. Regretul că am fost pasionată de filosofie şi literatură, în loc de matematică, cea care se presupunea că e de viitor.Că am plâns o noapte întreagă făcându-mi bagajele şi jurând că nu mă voi mai întoarce acasă numai pentru a adormi pe hainele împachetate. Că mi-am ocupat timpul cu oameni care mi-au promis vieţi şi mi-au dat numai momente în care simţeam că mor. Regretul imens că de fiecare dată mă apuc să scriu, dar niciodată nu ştiu pentru cine.

Am crezut mereu că lumea asta are propriul curs. Că îl mânăm de la spate, dar ajunge la rezultatul pe care oricum trebuia să îl aibă, numai că de cele mai multe ori constat că lumea asta are propriul curs numai pentru ceilalţi. Că oamenii trăiesc şi după plecarea ta, că deşi poate uneori ţi-ai dori să fii singurul din viaţa lor, ei nu se ascund de sensul lor .Cum de sunt oamenii ăştia atât de fericiţi?

Cumva, ei ştiu că nebunia lor duce unde trebuie, cumva lumea lor fără reguli i-a dus chiar la cel mai ordonat drum. Cumva, oamenii ăştia nu suntem niciodată tu şi eu.

Eu am iubit oameni care m-au minţit că sunt ceva ce nu erau şi ce nu ar fi putut fi vreodată. Tu ai iubit curve despre care ai preferat să crezi că sunt iubirea vieţii tale pentru o săptămână. Noi doi nu am recunoscut niciodată că ne-am ascuns după megalitere, megasuflete, mega, gigantice litere. Enorme. Imense. Mari. Medii şi uneori mici. Litere care formau cuvinte, lungi şi osoase, cuvinte care parcă de fiecare dată spuneau prea multe.

Niciodată destule.

Povestea asta nu este despre regrete, nici despre accidente. Este despre cum eu , tu şi mulţi alţii devin pe zi ce trece ceea ce sunt numai datorită lucrurilor care nu ies.

Cel mai probabil, dacă eram alta nu îţi scriam toate astea. Cel mai probabil, oamenii sunt sortiţi să fie şi prieteni, nu doar iubiţi. Foarte probabil, voi greşi enorm, voi înjura mult şi mulţi se vor grăbi cu concluziile la adresa mea.

Ştiu că într-o bună zi, noi doi vom fi pregătiţi să nu mai construim cuvinte, ci să le dărâmăm. Într-o bună zi, ea te va privi fix şi tu vei ştii că nu e o iubire de o viaţă pentru o viată de o săptămână. Vei ştii că e curva ta, dar că nimic nu o va face să fie a altuia. Poate, cine ştie, ne vom găsi unul pe altul. Poate chiar va fi îndeajuns.

Am înţeles că viaţa mea nu poate sta pe umerii nimănui. Nici pe celor care îmi promit altă viaţă, nici a celor pe care plângeam uneori. Mi-am petrecut viaţa trăind-o. Cineva îmi zicea că în viaţă nimic nu e întâmplător.



De fiecare dată când neg asta, în jurul meu toate ţin să-mi aducă aminte că mint.

21 păreri geniale:

Sandu Anca-Ioana spunea...

Blue. Nu îi scrii lui? :o3

Pui de urs spunea...

E ciudat sa zic ca-mi place postul, avand in vedere ca el emana tristete? v:))
Post-ul asta e greu de comentat, nu poate spune cineva "bravo" sau "tine-o tot asa" sau "e frumos" decat daca-i idiot, ce ai scris e doar un instantaneu si ce-i placut la el, pentru mine, e ca inteleg ce scrii.

Asa ca bravo, tine-o tot asa, e frumos ! >:D<

Cafeaua spunea...

nu stiu:))

Cafeaua spunea...

@ pui de urs:
bine ai venit:)
ma bucur ca se intelege usor ce scriu:) ma bucur mult de tot cand vine vorba de tine:)
multumesc!

Cafeaua spunea...

si acum rad ca mi-ai zis seria de clisee:))

ochelari de ploaie spunea...

te citesc catalina si imi aduc aminte ce inseamna sa fi om...

Cafeaua spunea...

si cum e?

lebreanu spunea...

multumesc, catalina, tare si aromata ca o cafea. chiar imi doresc sa reusesti sa-ti daruiesti caimacul cuiva care poate intelege, aprecia si respecta ceea ce primeste... restul... e zatz.
ti-am zis :)

ochelari de ploaie spunea...

....

danut-iulian spunea...

Am înţeles că viaţa mea nu poate sta pe umerii nimănui. Nici pe celor care îmi promit altă viaţă, nici a celor pe care plângeam uneori. Mi-am petrecut viaţa trăind-o. Cineva îmi zicea că în viaţă nimic nu e întâmplător. - asta m-a atins cel mai mult.

catalina, cum dracu ne apuca pe toti in acelasi timp? m-am lasat de postari ca ies prea triste, e bine ca ai putere sa continui.

Vor veni vremuri mai bune, cineva imi tot spune
Imi sopteste mereu cand gresesc, ma linisteste
Cand imi amintesc totul..sunt jumatate viul-jumatate mortul

Cafeaua spunea...

@lebleanu: restul e zat, am retinut!

Cafeaua spunea...

@danut-iulian: ma, nu stiu de ce toata lumea vede postarea asta ca fiind trista, eu o vad chiar ca pe o raza de lumina fata de restul :))
dar, da, prespupun ca suntem toti sub influente, cine stie ce am consumat

Blueman spunea...

deep.. uite ca ajung si eu pe blogul tau;) imi place ce scrii keep it goin'

29decembrie spunea...

cand ma lovesc de ceva atat de profund si lung.
tac.
dar imi place.

Cafeaua spunea...

Blueman.
m-am oprit la numele tau.
....

Cafeaua spunea...

@29 decembrie: multumesc:)

Anonim spunea...

Ahh nu stiu dar mie restul tocmai zatz-ul nu mi se pare:-s.

Cafeaua spunea...

n-ai inteles, dan:)

Anonim spunea...

Dear Alfa ,fraza aia rămâne totuşi o simplă părere:D.

Cafeaua spunea...

bineeeee:D

lebreanu spunea...

:) (inspirat comentariu, stiu... dar simteam nevoia sa ma comport prosteste)

top