Ieri-seară am încercat să ucid un om

M-am ferit săptămâna asta să scriu, convinsă fiind că va fi iar un text de dragoste. Urăsc textele astea din tot sufletul, pentru că le simt cel mai mult. De fiecare dată când scriu aşa ceva, doare. Puţini ştiu că e vorba despre cineva real, puţini ştiu că iubesc , de fapt. Adevărul e că îmi lipseşte motivaţia. Şi am încercat să trec peste toată perioada asta, să cred cu tărie că pot scrie şi fără un destinatar. Încercam să-l uit pe Blue şi să mă conving, cumva, că pot scrie fără prezenţa lui în viaţa mea, pe scurt.

Eram luni seara, deci, în faţa magazinului roşu, de unde îmi cumpărasem ţigări şi îngheţată. Uite, ceva ciudat despre mine, eu nu fumez. Am fumat acum mult timp, în liceu, la începutul lui chiar. Dar m-am lăsat. Acum nu mai fumez. Nici măcar ocazional, cum se mint unii fumători. Dar îmi luasem ţigări şi îngheţată, pentru că, vezi tu, simţeam că pierd ceva. E cel mai înfiorător sentiment, acela că pierzi , dar să n-ai nici cea mai mică idee ce. În momente ca ăla vrei neapărat să umpli golul, puţini ştiu cum şi cu ce anume.

A fost ceva inexplicabil, cum de mi-am cumpărat ţigări, cum am intrat în apartament şi am luat geanta, portofelul , pulloverul gri şi cum am ajuns în timp record în maşină. Cea mai faină senzaţie este să ştii că poţi pleca oriunde oricând îţi doreşti. Cel mai de căcat e să ştii că poţi face asta, dar că nu te va aştepta nimeni la capătul celalalt şă că nimeni nu se va întreba cât de repede te vei întoarce înapoi.

Te omoară lucrurile astea, şi tocmai pentru că sunt de tot rahatul preferi să nu te gândeşti prea mult la ele. Eram pe drum deci, tot luni seara, şi n-aveam nici cea mai mică idee unde voi merge. Mă gândeam la Braşov, dar cunoşteam străzile pe derost. Voiam Cluj, dar era mult prea departe şi nici nu băusem destulă cafea. De fiecare dată când alegi un drum te gândeşti la cine dracu te aşteaptă în cealaltă parte. Mă întrebam fără să vreau dacă Blue m-a aşteptat vreodată sau nu. Mi-a venit imaginea Ei în minte şi am şters repede toate gândurile. Am ales Constanţa. Nu aveam pe nimeni în oraşul ăsta, deşi acolo mi-am petrecut 4 ani din viaţă. Nu voiam să văd marea, nu voiam să văd nici locul. Voiam să-l văd pe Răzvan. E prima dată când i-am scris numele, şi , culmea, e numele real. Pe Răzvan l-am cunoscut prin intermediului scrisului. Fusesem amândoi studenţi la aceaşi universitate. Eu la filosofie, el la litere. Am fost multă vreme dependentă de el, de cuvintele lui. O bună bucată de timp am fost iubiţi , cel puţin aşa ne plăcea să glumim. Printre cursurile de la faculta ne întâlneam ca să ne citim poezie, dar ajungeam, îm mod convenabil, să facem sex. Nu ştiam mai nimic despre el, doar că scrie discursuri politice şi că prin Constanţa e cunoscut drept un fel de scriitor. Era comfortabil să ştiu că cineva se gândeşte la mine şi mă scufundam oarecum în situaţie ca într-un fotoliu imaginar. Mă minţeam cu imaginea unei revederi inedite şi-mi făceam tot felul de scenarii. Cea mai mare parte din mine voia să elimine imaginea lui Blue şi să o înlocuiască cu cea a lui Răzvan. Voiam să-l văd, să ştiu cum mai sărută, cum zâmbeşte, cum e noaptea şi să uit. Mai ales cum e noaptea, pentru că, vezi tu, eu sunt genul de femeie care devorează. Mai ales să uit, pentru că...

Patru ore am făcut pe drum, sau cel puţin aşa îmi amintesc. Când am ajuns, Răzvan era într-un pub de la marginea oraşului. Era surprins, sau cel puţin aşa părea. Îi crescuse părul puţin, dar avea aceaşi ochi căprui blânzi. Genul artistic, greu de ghicit. Avea o bluză de trening verde, una absolut oribilă, de firmă, şi îmi juram în gând că îi voi da chestia aia jos cu prima ocazie, numai să n-o mai văd. Asta s-a întâmplat mult mai rapid decât mă aşteptam. Apartamentul lui mirosea a fum de ţigare şi a vodka. Zâmbeam în gând, spunându-mi că toţi scriitori au câte un mare viciu şi el nu făcea excepţie.

Marele viciu al lui Răzvan nu era fumatul. Nici măcar Vodka. Marele lui viciu era pizda. Era genul de bărbat care avea femeile la picioare, în spate, în faţă şi cam în orice poziţie. Era genul de bărbat de care eu mă îndrăgosteam nebuneşte şi n-aş fi recunoscut vreodată în ruptul capului. Săruta nebuneşte, mai întăi bărbia, obrazul şi apoi gura. Muşca buza de jos şi mângâia spatele în timpul ăsta. De fiecare dată de sus în jos, de fiecare dată din ce în ce mai jos. Respira în ureche şi muşca lobul urechii. Am desfăcut pachetul de ţigări şi i-am oferit una. M-a rugat să fumez, să mă îmbrac şi machiez în faţa lui. Dădea indicaţii scurte, fumând. Pune mai mult rimel, dă-ţi cu rujul ăla. Lasă-ţi părul desprins. Am rememorat amintiri din facultate, de pe vremea când Bucureştiul era un oraş mai primitor şi speriam babe nevinovate. I-am povestit despre Blue şi mi-a zâmbit de parcă ar fi ştiut mult mai multe decât mine. Mi-a povestit despre Anda şi părea un altul.

Ciudat cum se schimbă unii oameni legaţi de alţii. De parcă, atunci când ne îndrăgostim, scoatem doar ce-i mai bun la iveală, de parcă vindem doar ce-i mai frumos. Amintirile urâte devin bijuterii vechi într-un anticariat atunci când iubim. Parcă, atunci când suntem îndrăgostiţi, ştim că persoana respectivă va iubi şi amintirile urâte şi va face din ele broşe şi inele. Răzvan o iubea pe Anda aşa cum n-aş fi crezut vreodată că poate iubi omul ăla. Transformase fiecare lucru rău din viaţa lui într-o bijuterie pe care numai ea o putea pune în valoare. Era ciudat.

Pachetul de ţigări a rămas la el, pulloverul gri la fel. Am plecat marţi noaptea cu promisiunea că nu mă voi mai întoarce niciodată. Realizasem că viaţa nu trebuie uitată, trebuie trăită. Realizasem că iubirea pentru Blue nu trebuia uitată sau îngropată, trebuia şlefuită.

Răspunsul e simplu. Orice ai face, nu te vei întoarce niciodată. Cu cât vei face mai multe promisuni, cu atât vei respecta mai puţine. Destinatarul meu nu era Răzvan, nici Blue, nici vreun altul. Blue a dispărut, aşa cum trebuia să se întâmple, şi va exista din nou la timpul lui. Ca orice lucru de pe lumea asta, Blue nu revine, dar ne întâlnim. Oraşul şi drumurile, ele ne descompun. Drumurile duc , fără îndoială, punctul A la punctul B. Cel mai greu să constaţi că nu contează destinaţia, contează drumul, pietrele, indicatoarele, pietonii. Rămâne de văzut cine stă cu noi până la sfărşit.

Pentru că, vezi tu, la sfârşitul unui spectacol nu aplauzi cortina, aplauzi spectacolul şi actorii.

38 păreri geniale:

Fata cu părul ciudat spunea...

Ce să-ţi zic? Că e superb şi eventual să-ţi tastez câteva semne de exclamare. :)

Roro spunea...

Frumos.In spatele oricarui text,se afla cineva.Sau ceva.

Cafeaua spunea...

@ Anca, iti multumesc, conteaza enorm!

Cafeaua spunea...

@ Roro:
exact. :) mereu.

Liviu Velar spunea...

Povestea asta e un fragment de roman trepidant pentru cei care isi tin sub sutosupraveghere sentimentele in cele mai mici detalii, care cauta bucuria cea mare in fiecare detaliu. Mi se pare ca ti-am auzit si respiratia cat timp am citit.

Cafeaua spunea...

ma bucur ca se simte:) stii, chiar ma gandeam sa scriu un roman, acum...mnu stiu...o sa vad.

TED spunea...

ai scris foarte bine. iar. :) doar ca, nu-mi place sfarsitul.

Cafeaua spunea...

stii ca Razvan asta nu are nicio legatura cu tine, da?
:))

TED spunea...

da, stiu. :)

ochelari de ploaie spunea...

"cum sa nu fiu pierdut, daca nu am unde sa ma duc" by Metallica...
uneori am impresia ca toti traim aceasi viata, singura diferenta fiind ca ceea ce am trait eu azi cineva va trai maine, sau ma rog, invers...
nu vei putea ucide niciodata ceva ce a murit demult...

Cafeaua spunea...

:) frumos spus

Lamaitza spunea...

Am simțit un fior pe șina spinării.

Cafeaua spunea...

mm..interesant

C. spunea...

aplauze! nu apaud cuvintele ci textul! Razvan..wtf?!!! am auzit mai des numele asta decat cand eram cu un razvan cu care mi-am consumat 2 ani din viata:)), nu e placut ca ceva, precum un nume sa rererereaminteasca, un trecut recent..:D

Cand scrii romanul, dai anunt mare in tara, vreau un exemplar...de fapt mai multe, sa fac cadou si la prietene.

Cafeaua spunea...

urata faza cu numele, stiu cum e:))
o sa iti dau, cum nu?
il scot, daca stiu ca am cititori

Apostol.M.Alexandru spunea...

Sincer,cand am vazut titlul am crezut ca ai dat-o in romane politiste,dar,titlul nu are nimic de-a face cu textul.Cel putin asa vad eu.Mi-ar placea ca drumul sa nu mai fie drum si sa fie linie ferata,asa ar fi mai sigur.Iti spun eu.Poezie si sex...suna frumos,aproape ca suna ca ciocolata cu sange(ciocolata alba cu sange din grupa 0,sau ciocolata neagra cu sange din grupa AB - biologia dracu,stii tu).Blue in sus,Blue in jos,se pare ca nu a lipsit din nici un text.Mereu ma lovesc de Blue,printre altii.De fapt,numele de Blue ramane,in timp ce alte nume se schimba.De ce nu apare Red?Sau Green.Ei ce au?

Cafeaua spunea...

pentru ca el ramane intotdeauna.
si te inseli. chiar are legatura: am incercat sa omor un om, in mintea mea, in vita mea, adica am incercat sa il elimin.
tre' sa o iei ca pe o metafora, nu la propriu.

Apostol.M.Alexandru spunea...

Ah.Am observat legatura.Tot tu mi-ai spus ca sunt pragmatic,cred ca de'aia nu am observat din prima. :-s :-s :-s

albastru. spunea...

Cred că nu e red sau green pentru că Blue, e singura culoare rece...dar caldă! :) mnu?!:-s?

simonikool spunea...

trece-ma si pe mine pe lista cu cititori ai viitorului roman!

lebreanu spunea...

I don't understand,how come you're gone! I don't understand why half the world is still crying, when the other half the world is still crying too. I just can't get it together.
I mean, if you gotta' care for one day... I don't mean, if you, say maybe you wanna' care for 365 days, right? You ain't got 365 days. You got it for one day. Well I tell you that one day better be your life! Because you know you could say, oh man, you could cry about the other 364, but you're gonna loose that one day, and That's all you got. You gotta' call that love! That's what it is! If you got it today you don't wear it tomorrow. 'Cause you don't need it. 'Cause as a matter of fact, as we discovered on the train, tomorrow never happens. It's all the same fucking day... So you gotta, when you wanna hold somebody, you gotta hold 'em like it's the las minute of your life baby, you gotta hold hold hold......hold him 'cause some day some weight it's gonna come on your shoulders babe, it's gonna feel too heavy, it's gonna weigh on you, it's gonna feel just like a ball... and a chain.....

Janis Joplin - Ball and chain

Cam confuza si greoaie tanti... dar... melodia asta e preferata mea exact pentru finalul asta... :) si nu stiu de ce mi s-a parut potrivit acum...

Cafeaua spunea...

pentru ca este:) multumesc mult.

lebreanu spunea...

:) stii ca n-ai de ce sa-mi multumesti...

Apostol.M.Alexandru spunea...

De fapt...melodia de sfarsit pentru acest minunat text,o melodie care sa ne descrie pe noi ca oameni...este aceasta:

http://www.youtube.com/watch?v=xat1GVnl8-k

"Do it now
You and me baby ain't nothing but mammals
So let's do it like they do on the discover channel
Do it again now
You and me baby ain't nothing but mammals
So let's do it like they do on the discover channel
Getting horny now"

Anonim spunea...

Multi oameni se mint ca 'scriu un blog", o.. 'poezie', o 'poveste ' sau ceva, si am citit destul de multe bloguri de cacat in viata mea, clisee peste clisee peste clisee si eventual 2-3 metafore ca sa sune pretentios. Dar blogul asta... cred ca trebuie transformat in carte, ceva, ca mi-e mai usor sa il urmaresc asa. Cateodata descrii exact ce simt /gandesc. Imi place ca in sfarsit am gasit un blog care merita citit. Sa nu te opresti din scris.

Alex Bleav.

Cafeaua spunea...

@ apostol alex
nu te intrece cu gluma. ok?

Cafeaua spunea...

@ alex bleav
multumesc mult.
incep deja sa ma gandesc serios la roman:))
pana atunci, bloggerim.

hoefora spunea...

esti foarte naturala in scriere. imi place asta. it tastes sooo goood:)

Cafeaua spunea...

multumesc, multumesc:)

secsinblog spunea...

am recitit un fragment din 'stralucirea si suferintele curtezanelor' numai ca de data aceasta nu a scris Balzac iar anul de gratie mirosea a 2011.
brava, so nice..

Cafeaua spunea...

multam' fain :)

secsinblog spunea...

un singur lucru nu imi place la tema asta a ta, scrisul postingului se intinde pre amult pe orizontal si avand un monitor fte lat, imi alearga ochii destuld e obositor.
Problema fiind ca toata ziua is cu okii in monitor, devine usor 'nasol' pentur confort. :) hic.. parerea mea..

Cafeaua spunea...

nu mai schimb tema, am avut tot felul de porcarii si asta e singura care e simpla, arata cat de cat webmaster, careia ii pot modifica scrisul dupa bunul plac fara sa intru foarte mult in html si careia ii pot adauga ce imagine vreau eu sus...
postul arata asa din cauza ca am scris eu mult.
multi mi-au zis ca nu ma citesc pentru ca scriu prea mult, am avut multe neintelegeri pe tema asta:)))

AndreeEA spunea...

Ca de fiecare data extraordinar !! Altceva nu pot spune.. nu as avea ce.

Cafeaua spunea...

multumesc mult, apreciez enorm:)

Cătălina spunea...

Şi ce dacă scrii prea mult? Scrii ce simţi tu nu ce simt ei ! Dacă întradevăr vor să te citească te citesc chiar dacă scrii două rânduri sau două pagini !
Trece-mă şi pe mine pe lista cititorilor romanului tău :)

Cafeaua spunea...

asa e, Cătă.
mulţumesc mult pentru sprijin. te mai aştept pe aici, că-mi eşti tiză. :)

Anonim spunea...

Cautam acest post... Il uit pe Razvan. Acelasi despre care ai scris aici. Acelasi. Poate ca si tu ai fost o clipa de a lui. A leului. Desigur, pe mine m-a iubit cel mai mult. Desigur, dintre toate. Imi pare bine ca te-am gasit!

top