Stockholm, 1973


Oraşul e mai frumos noaptea, se zice. Oamenii sunt mai frumoşi când dorm, lucrurile bune se văd cu ochii închişi, adevărul nu se caută la suprafaţă şi tot aşa. Eu nu mai văd nimic despre tine.

Am spus de atâtea ori la revedere încât acum totul pare un cântec. Unul cu versuri simple, urâte, frumoase. Acelaşi cântec, de zeci, sute de ori, unor oameni diferiţi. O să-ţi duc lipsa, Blue. Lipsa ta, pe întinderea asta asfaltică de kilometrii, kilometrii de suflete puse unele peste altele, inghesuite să ajungă la destinaţie. E 17:29. Pe hol miorlăie pisica. În bucătărie stă Ana şi fumează Kent. În dormitor eu îmi iau la revedere de la oraş. Nu-mi plac plecările altora. Nu-mi plac plecările mele. Acum ne-am sincronizat, Blue. Eu mă mut, tu pleci undeva unde oamenii nu ştiu limba asta ciudată. Amândoi cu plecările-n suflet.

N-am reuşit să mă dezlipesc de tine până acum. Mi-am imaginat că plec şi zâmbeam uneori: aş fi avut atâtea bagaje de împachetat.De fiecare dată ajungeam să plâng. Plângeam în mine, ca o piatră, niciodată cu lacrimi, întotdeauna cu tăcere. Fără să spun cuvinte, fără să ştii, fără să vezi. Aşa şi trebuie. Cele mai dureroase sunt astea.Când nu găseşti niciun cuvânt care să ştie cât te doare. Duceam în spate absenţele. Mirările. Nopţile. Acum am ajuns amândoi să dezlipim pereţi de noi. Parcă zidurile se lipesc de proprietari, parcă le cheamă înapoi serile, zilele. Pereţii sunt cei mai colosali paraziţi. S-a făcut 17:37 şi-mi pustiesc locul. Aici am dormit, râs, mâncat, cochilia mea imensă. Şi ştii ce doare? Ştiam că voi pleca, ştiam că-o să pleci, dar nu mi-aş fi închipuit niciodată că mă voi muta în oraşul din care pleci tu fix în ziua în care-l părăseşti.

Până la urmă, mă voi întoarce la tine. Mereu o fac. Rămâi cel mai frumos cadou, rămâi cea mai frumoasă poveste de iubire din viaţa mea de până acum. Mă vor lovi trenurile, Blue, direct peste suflet. Şi ca să vezi ce sulfet puternic am, el nu va cădea niciodată. Te-au urât zidurile, prietenii pe care-i neglijam, nopţile pe care nu le dormeam şi lunile pe care le-aş fi putut zâmbi nepăsătoare. Te-au urât toţi şi toate, numai eu te-am iubit, Blue.

Pauză. 22:58. Mă uit la telefon. Ştii tu, telefonul meu cu probleme de soft. Şterg toate mesajele pe care nu ţi le-am trimis niciodată. Am impresia că mă curăţ de tine. Plec şi las trecutul între zidurile astea. Un nou oraş, persoane noi, străzi, colegi de muncă cu glume idioate. Voi râde la toate. Voi bea cafea , dezvolta tahicardia pe care o sesizasei tu, voi munci peste program, workaholică , la fel ca de obicei. N-o să te mai găsesc, Blue. N-o să mai ştiu că eşti acolo. Credeam că e un chin să fii, când, în realitate, e invers. E ca o telepatie non-sincronizată. Ne-am greşit. Am fost cel mai înapoiat cuplu de amanţi. Am fost cei mai urâţi iubiţi din întregul univers. Te-am găsit într-un timp în care n-ar fi trebuit să te cunosc. Nici timpul, nici spaţiul. Nimeni nu ţine cu iubirea asta dezasamblată.

Te pierzi uşor. Am lapsus de tine, cred. Aş vrea să te cert. Să te învăţ că în lumea asta noi cunoaştem 3000 de oameni, din care numai 5 dau doi bani pe ceea ce credem, că pentru cele cinci persoane suntem perfecţi aşa cum suntem, numai pentru cei 3000 trebuie să purtăm nu-ştiu-ce mască şi alte lucruri care m-au învăţat pe mine să mă las de tine, Blue.

Mi-aş dori să te smulg din mine pentru trei minute, cât să duci lipsa corpului meu, timp în care să-ţi spun răstit că "nu mai pot", că iubirile nu se mint, nu se rănesc, nu se înşeală. Să te aduc la locul tău, să te strâng în braţe, sărut pe frunte, liniştesc şă spun că totul va fi bine.

Voiam zilele trecute să te descriu ca pe cel mai mare regret, cel mai nenorocit sentiment, cea mai cruntă ne-scăpare. Să te pun în seria celor cu analfabetism funcţional, să-ţi spun pe ton grav că vorbeşti ca prostu' despre lucruri fără să ştii ce înseamnă cu adevărat.

Cel mai probabil, aş fi fost în stare de asta. Şi mai probabil, am făcut asta de mii de ori, de fiecare dată iertându-te şi iubindu-te până la aproape întreg.

"Vreau să descopăr pe altcineva. N-am nevoie de tipar."

" O să ai nevoie de Blue. Ştii cine e Blue? Tu eşti. Tu eşti tiparul după care se mulează sau nu un om. Atât."

"Ca în sindromul Stockholm, am ajuns să mă regăsesc în el"

11:33.

Oraşul e pustiu, gri, monoton. Eşti întreaga mea fiinţă, Blue. Mă întorc la tine, ca la pământ, cu fiecare zi care trece. În seria de căderi, tu eşti gravitaţia.



22 păreri geniale:

CarmenPunkGirl spunea...

Stii ca iti face rau dar tot la el te intorci. :)

Trebuie sa schimbi culoarea tu. Cauta alta nunanta de Blue.

CAFEAUA spunea...

alta nuanta..:) mai inchisa, mai deschisa?

Schite spunea...

nu mai am cuvinte...doar am simtit ceea ce ai scris. insemna ca esti o scriitoare excelenta si cel mai trist e ca...asta nu e doar un text oarecare:(...
>:D<

CAFEAUA spunea...

ai dreptate. nu e doar un text...

Bianca Dobrescu spunea...

Mă întristezi.

CAFEAUA spunea...

ştiu

AndreeEA spunea...

Trist .. atata iubire s`a strans in inima ta .

CAFEAUA spunea...

:) si de ce e trist asta?

AndreeEA spunea...

E trist ce ai scris. Ca ai atata iubire in tine nu e deloc trist, uneori e cel mai frumos sentiment, alteori ...

CAFEAUA spunea...

alteori doare.
dar mna, invatam din el, cel putin asa se intampla la mine

Albu Ionut spunea...

Felicitari!Imi place foarte mult postarea ta.:)

CAFEAUA spunea...

multumesc:)

lebreanu spunea...

Nu cred ca ai nevoie de incurajari, dar peste ceva timp vei pastra doar amintirile frumoase si durerea se va dilua in bucuriile ce vor veni. Si, oricat de trista ar fi o despartire, e bine cand pastram dintr-o treapta de genul asta amintiri frumoase si zambim cand ne vin in minte. Pentru ca asta sunt... trepte :)

CAFEAUA spunea...

ti se pare tie ca am vreo amintire urata? serios:)
in rest, multam fain pentru urari

Iustin spunea...

Am lapsus de tine si nevoie de noi...

Iustin spunea...

Am laspus de tine si nevoie de noi.

Iustin spunea...

Am lapsus de tine si nevoie de noi.

Iustin spunea...

As vrea sa-ti spun ceva,dar nimic nu mai poate fi spus.

Blue spunea...

As vrea sa-ti spun ceva,dar nimic nu mai poate fi spus.

CAFEAUA spunea...

ahm...nu stiu ce sa zic.

Iustin spunea...

Nu stiu de ce au aparut atatea.Imi cer scuze!Mai sterge tu din ele:))

albastru. spunea...

Deci Pisi(cu y şi s de la dolar), conform articolului "Insula Roz şi Pufoasă" din 'piratul Jack Cel Teribil' alineatul cu piticii, mai 'dă-ne tsevaa' aici pe blog, zău aşa!

top