lui Blue

Amândoi ne învărtim acelaşi cerc de amintiri, acela în care intrai în mine, în care ma durea absenţa ta din mine( Da, am mai spus asta cândva şi pe atunci nu te ştiam. Acum e totul atât de propriu..).
Amintirile alea mă dor şi mă vindecă în acelaşi timp.
11. 11 ore pe drum, 11 ore împreună.
Abdomenul tău marcat de un 11 uriaş, cicatrici pe care mi-aş fi dorit din tot sufletul să le fi lăsat eu. Deci 11-le meu e , în fapt, la tine. Mai crunt ca niciodată.
Nu e nici tatuaj, nici urmă de creion...
În locul lor tu mi-ai sărutat pielea si mi-ai lăsat răni atât de mari încât nu cred că se vor cicatriza vreodată.
Ai avut dreptate de la bun început. Nu ştim dacă am fi avut vreodată nevoie unul de celălalt. Cert e că acum ştim că unul fară celalat e atât de pustiu, încât o cameră goală e un rai mucegait.
Mi-e dor , mă. Dacă-ai ştii tu ce ai lăsat în urma ta te-ai întoarce pentru înca 11 ore de chin.
A fost un chin să te ştiu atat de aproape de mine şi totuşi să nu te pot atinge.
Să ştiu că ai dormit la mai puţin de 1km de mine, la mai puţin de atât,mă Blue.
Să ştiu că acum patul ăla e gol şi că doar cu câteva ore înainte impărţeam acelaşi aşternut, aceeaşi piele, acelaşi tot.
Cel mai mult a fost un chin să te vad plecând. Să te aud cum îmi zici cel mai sincer "te iubesc" şi să trebuiască să-mi împart iar orele cu mine. Eu şi doar eu. Nu mai vreau doar "eu ", Blue. Vreau nu doar să fii al meu, vreau să ai. Îţi vine să crezi că nu îmi sunt egoistă?
Mă dori, Blue.
Mă dor privirile alea de sus în jos şi mai ales cât de mult le vreau înapoi. Mă dor toate.
Am zăcut azi fără tine, o boală la propriu.
Să te ştiu, mă, atât am vrut, şi acum îmi dau seamă că fară tine e ........nu ştiu.
(Tot timpul ăsta am crezut cu tărie că am destul de multe cuvinte în mine încât să redau orice, să pot da fiecare parte din mine cu multă uşurinţă prin cuvinte.Tu m-ai lăsat fara ele. Când ne-am văzut şi ţi-am sărit în braţe era pentru că te regăseam.)
Poate nu vei fi aici pentru totdeauna, dar cu siguranţă mi-ai marcat memoria. Ca o cicatrice, Blue. Ca o cicatrice. Una de care îmi e aşa drag , pe care o vreau pe corpul meu cât mai mult timp...
Cât ţin cicatricile, Blue? Au dată de expirare cicatricile astea? Sau vin cu garanţie pe viaţă?
Blue, tu nu eşti doar Blue. Tu esti 11-le meu, partea care nu mă intregeşte, ci pe care trebuie să o iubesc pentru că există.
Îmi place cum pică blugii ăia pe tine.
Cum respiri în ureche când intrii în mine.
Cum încalţi adidaşii tai maro de firmă. Marimea 42.
Cum închizi laptopul tau pentru că îţi distrage atenţia. Firme colorate , Blue, culorile mă ucid.
Cum râzi la desene animate. Şi-mi povesteşti cum desenezi propriile animaţii.
Cum îmi spui că exagerăm şi că nu e bine, cum îmi ceri să mă opresc in timp ce continuui să nu mă laşi să trăiesc.
Cum mănânci din salată, cum semnezi file de carte, sau îmi furi bucata de mâncare din furculiţă.
Îmi place şi când îmi reproşezi că nu te-am sunat mai devreme, cum ieşi din duş si ai tricoul aproape ud pe tine.
Exişti, Blue. (?!)
Dacă-ai ştii de câte ori te-am certat pentru că nu eşti. De câte ori te-am încurcat cu alte culori, Blue..tu EŞTI şi uneori jur că-mi e îndeajuns. Alteori te şi vreau aici.
Cea mai mare greşeală îmi e că aştept să vii şi să faci tu totul, când tu meriţi să fii atât de iubit doar pentru că exişti. Meriţi să fii căutat doar pentru că meriţi să fii iubit. Din cauza asta m-am hotărât să vin eu la tine. Şi da, măi. Pentru mine hotărăsc. A încetat de mult să fie "eu" şi "tu".Egoismul din mine e strict pentru Noi.
Ca un drog esti, Blue. O culoare care-mi colorează venele, soarele, planeta, mintea, realiatea şi fără de care viaţa e prea daltonistă.
Blue, aseară erai atât de discromat încât te-ai hotărât să inchizi lumina şi să-mi scoţi bluza, blugii şi demnitatea.
Blue, tu nu poţi vedea altceva decât parţi din noi aruncate pe podea, pe pat, pe noptieră. Iar eu nu pot vedea decât culoarea ochilor tăi.
Blue, asta nu înseamnă că mi-e prea greu acum fară tine. Ci că sunt fericită să te ştiu. (te ştiu?!)
Nimeni nu se va rostogoli peste noi nopţile astea. Nimeni nu va ieşi din sufletul nostru curând pentru că va exploda de-atâta realitate.
Aştept (re)venirea ta ca pe o a doua viaţă.
p.s. nu voi aproba comentarii la această postare. :)

Prezer...

În camera asta nu-mi găsesc nici dressurile, nici ideeile de data trecută.
Ştiu doar că îţi plăcea al dracului de mult să faci goluri în mine, indiferent de natura lor.
Am rămas apoi cu un suflet fâşii pe care mi-l cos singură- goală cu mâinile goale.
(O perioadă ai dormit în camera asta şi m-am tot lovit de tine. Acum am fobie de înce.....)
Şi ştii ce mă scoate pe mine din sărite? Că oamenii spun "Îmi pare rău" când se termină, de parcă ar regreta că se sfârşeşte. Să fim serioşi. Ne pare rău că a începu... Că ne-am luat atat de mult timp unii altora. Degeaba folosim prezervative. Prezervativele nu reuşesc să prezerve nimic.
Iubirile astea nu durează niciodată. Nici trei ani, nici trei luni. Uneori nici trei minute pentru că...ei bine, pentru că nu le hrănim de la bun începu...
Îmi spuneai că poate nu mai am nevoie de înce... şi adevărul e că nici nu le mai vreau. Am nevoie de continuări, ca nişte picioare lungi pe care să pot sta şi între care să-mi găsesc pauze de timp.
Căcat, ştii bine că nu există poveşti fără încep... , oameni fără sfârşit şi că degeaba spun că nu mi-e teamă să o iau de la capăt când ştiu deja cum se va termina tot. Mie îmi e teamă de înce.... pentru că am avut mereu acelaşi sfârşi....
(Acum tu trebuia să-mi zici că tu îmi vei oferi alt sfâşit. Dar eşti prea prost ca să-ţi dai seama.)
Tu uiţi să vii.
Blue, nu am idee de ce te iubesc. Dar ştiu că nu pot iubi nicio altă culoare.

Şi mai cred că nu contează cum începem. Ne naştem cu toţii dintr-o pizdă, una diferită, ce-i drept. Dar zilele diferă-ntre ele, aşa cum două femei se fut diferit. Se termină mai mereu la fel. Dar continuările.... Şi prezervativele. Ţine minte, nu prezervă nimic. Poate îţi mai protejează câte un înce....

Magnet de ciudăţenii

Mno, îm general, blogu'-mi este un fel de magnet de căutări dubioase...
De la casicul "futute de un cal sar într-o pula gigant " (cine mă citeşte ştie) până la "magda ciumac", "cum să scapi de monospânceană", "căruţa cu proşti " şi aşa mai departe, iată căutarea de azi-dimineaţă, pe când blogul îşi lua faţa nouă:


da. ştiu. :))

Nici nu am titlu pentru aşa ceva

Cred că am dujmani puternici şi răzbunători , pentru ca altfel nu am cum să-mi explic întâmplarea ce urmeaza...M-am gândit io cum să fac să sune ok şi să nu îmi sară muştaru' când îmi amintesc...Deci:
Să zicem că a fost odată o fata (imaginaraă, BINEÎNŢELES) care merge dă nebună prin oraş..Aşa,, că vrea ea.Mă, şi ca unui om normal de pe această albastră şi simpatică planetă, la un moment dat, fetei i se face sete. O sete d-aia cruntă şi mistuitoare. O sete total neplăcută. Adică ceva mai mult decât o sete obişnuită...
MBuuuunn... donc, îşi procură de la magazin o sticlă maare si plină de suc din ala bun, ambalat intr-o sticlă destul de verde , cu gust înţepător şi nume şerpuitor (adică sprait, bă), pe care o deschide cu multă grabă şi pe care o dă pe gât frumuşel şi simpatic.
...Astfel constată în câteva momente că gustul sucului seamană izbitor de mult cu cel al apei, fapt care o face pe tipă să ridice sticla în bătaia soarelui, aşa cum face un chimist cu eprubeta când observa că reacţia nu-i tocma' portivită...
Şi în bătaia minunată a soarelui fata vede cel mai frumos lucru din istoria lucrurilor ce se pot afla într-o aşa-zisă sticlă dă suc...
Frimituri, resturi de mâncare în toată regula cuvântului, înotând superbissim în...chestia aia ce se vroia a fi sticlă dă sprite...pardon. sprait.

Acum, fară să mai o întind mult. Când am văzut ce se afla acolo am avut un şoc. Primul impuls a fost să mă duc la specimenu' de vânzătoare şi să-i fac cunoştinţă cu sticla mai îndeaproape.
Dar nu. M-am întors calmă, am invitat-o să guste şi ea din sucul meu, să îmi spună ce părere are, ca o fiinţă altruistă ce sunt.
Tuta m-a întrebat cu ochii mari şi lăcrămioşi ce are, că ea nu îşi dă seama care e problema.
Săraca, probabil avea nevoie de nişte desene.. din păcate, nu aveam şevaletul la mine, nici creioane n-aveam , aşa că i-am prezentat scurt baiu'. Superba creatura a ridicat atunci din umeri şi încerca să îmi explice că ea n-are nicio legatură, că nu întelege de ce fac gură (da, ceva foarte normal, ce pot spune), şi că eu sunt de vină că am luat sticla de prezentare.
VĂĂ DAŢI SEAMA ce nenorocită sunt, am luat minunata sticla de PREZENTARE şi tot io fac pe nebuna....
Vă rog, dati-mi una, cum să fac aşa ceva...
Într-un final am luat altă sticlă, pe care am studiat-o îndelung.
Preafericita tuta îmi arunca nişte priviri surori cu moartea, probabil ar fi trebuit să-mi cer scuze că o deranjez..
Sunt o nenorocită. La dracu'.

un ceva

Bai, daca ati sti voi ce stare de sictir am, cred ca v-ati apuca instant de sapat (pe modelul arhi-cunoscut "cu sapa sap").
Mno, afara ii frig si-i ca dracu' si insist pe tema asta pentru ca cica 83% din persoane sunt influentate de vreme. O fi. Nu stiu.
Pariu ca aia care-mi mai citeau blogu' (cred ca-s vreo cinci, maxim sase) (hai, sa nu v-aud cu "sase cai frumosi" ca mi s-o acrit grav) au renuntat sa se mai puna la curent cu aberatiile d-aici? Si va zic si de ce. Pentru ca cica-s texte lungi.
Mdap. Asa-i. Viata, ce pot spune.
In afara de aberatiile pe care le mai torn p-aici cica am si io o viata. Doua chiar, ca cica se pune si aia virtuala. In viata virtuala abia am inceput sa exist. Romanu' fara feisbuc e ca o pitipoanca fara rimmmel, adica neimplinit din punct de vedere social. Nu ai feisbuc? - esti un urangutan nenorocit, care fura banane din simplu motiv ca restul primatelor nu-l baga in seama.
O buna perioada am fost un urangutan d-ala si imi convenea starea mea de rebela virtuala. "nu-mi fac, dom'le feisbuc".
Dar a venit o zi, o nenorocita zi, in care mi-am facut loc in scarbavnia de retea sociala.
Asta a fost primul moment de tradare.
Apoi a fost momentul (din viata reala de asta data) in care am intrat in Mac Donald's de buna voie si silita de doua prietene. Eu, care am spus ca nu voi mai calca in porcaria aia de loc in viata mea...
Morala, copii, este: niciodata sa nu spui "niciodata".
A, si nu sariti repede cu concluzii, ca cu siguranta (ah) nu voi mai da prin Mec curand (ah, de doua ori).
Intre timp, imi pare rau pentru aia mai lenesi la partea cu cititu' dar voi scrie in continuare texte lungi, foarte lungi si extraordinar de lungi.
Aia ii.
Ce sa va mai zic despre si anume mine?
Iubesc. (a, nu trebuia sa zic asta, acus vad fetiscane curioase intreband isteric "pe cine? pe cine?" o sa le raspund ca ii strategie de marketing -cineva zambeste cu subinteles acum- si termin toata povestea.)
Mai fac eu cumva si ceva, dar deja o dau in personale, si nu-i bine.
Ca sa inchei cum trebe, vremea e urata, si 83% din persoane sunt afectate de acest lucru. Nu, nu ma paste un alzheimer, stiu ca am mai zis asta.
Am observat (sunt un bun observator; puteti veni cu telescopu' aici) ca in bloggosfera , cu cat scrii despre nimic, cu atat te apreciaza lumea mai mult. In general, cu cat esti mai uniform, cu atat esti mai apreciat.
Asta ca sa vedeti legatura, de ce am scris si de fesibuc, si de mec, si de vreme. Mna, nu cred ca-i de bine sau rau, asta daca-o tii in limita normalului, da' zau ca stiu niste penibilitati de ramai sec si mut. Si te intrebi ce sa faci, si te duci la sapat.
Cu sapa...sap....
Mi-e urat ca incep sa ma traga toate astea in jos, nunumai pe mine, ci si pe altii (cum ziceam, uniform).
Dar! ai m sti alaiv.
P.S. trageti voi morala. Nu stiu ce am scris aici.

Cu siguranta asimetrici

Motto I: "Reiau acum povestea aia veche cu sufletul pereche
Se zice ca fiecare are undeva, undeva in lumea asta,
Jumatatea sa.
Eu, deocamdata, imi impart singuratatea-n doua:
Iau eu jumatate si jumatate imi las mie.
Ce bine o sa-mi fie, deocamdata.
Da' stiu c-odata si-odata trebuie sa te gasesc.
Recunosc, n-am puterea sa te recunosc.
Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,
Asculta-l bine si cauta-ma tu..."

Si da, devine ciudat cum ma intorc de fiecare data la locul ala gol dintre noi. Poate imi place mai mult locul decat persoana care il umple. Pana la urma, asta am facut toti. Ca intr-un puzzle, masori fiecare piesa si o potrivesti in tot felul de goluri, pana ii gasesti unul cu care sa se potriveasca asa, cat-de-cat. Spune-mi, daca e asa, le poti numi jumatati?
Si nici nu mai stiu cate zile au trecut. M-am ratacit in povestile astea , nu le mai stiu sfarsitul, nici inceputul. Poate daca-as sti inceputul as veni la tine din prima si totul s-ar simplifica.
Defapt, nu trebuie sa se simplifice, si-asa in partea asta de univers nimic nu-i simplu. De la publicitate, la aplicatii si chiar viata de zi cu zi. Nimic nu-i la fel . Nici orele. In doua ore se intampla atat de multe, nici nu stiu de cate ore nu te-am vazut, apropos. Probabil 11. Oricum, cifra asta ma urmareste...
Mi-e dor de munte. De sarit in zapada, de frig. De 11 zile ma urmareste o raceala din aia grava, zau ca-i ciudat sa ramai in casa pentru ca afara e frig, ca si cum iarna n-ar trebui sa fie insotita de frig...
Cand eram mica stiam ca frigul e jumatatea iernii. Acum am uitat. Cred ca mereu uitam jumatatile.
Blue, de 11 zile nu te-am mai vazut. Te vedeam in tot ce faceam si, brusc, nici nu mai stiu cum arati. Stiu cum ma faci sa ma simt, ca amintirile cu tine pulseaza inca in mintea mea ca in inima unui pilot (ciudata comparatie).

Motto II: " Si daca e asa si cred ca e asa
Inseamna ca pan' acum, jumatatea mea,
Am trait pe jumatate, am visat pe jumatate
Si am pierdut o jumatate din viata fara sa-mi dau seama.
Crezi ca-i simpla drama, gandeste-te,
In definitiv e si a ta.
Recunosc, n-am puterea sa te recunosc.
Jumatatea mea, cantecul asta-i pentru tine,
Asculta-l bine si cauta-ma tu."


Te stiu cum cunoaste un om planetele. Le are fara sa le atinga. Le stie fara sa le vorbeasca.
Dar eu nu mai stiu cum arati, cum zambesti, cum vorbesti. Nu mai stiu nimic legat de tine. Tin minte doar cum eram eu, cum ma simteam eu, cum vorbeam, cum zambeam Eu. Atat. Poate sunt mai egoista de cat credeam, cine stie. Sau poate m-am obisnuit cu prezenta mea atat de mult incat nu pot sustine partea altcuiva aici. Da. Cu siguranta imi place mai mult golul decat piesa ce-l umple. Pentru ca stiu ca va fi mereu acolo. Pentru ca mai e si posibilitatea cretina de a nu veni niciodata.
Oamenii dezamgesc doar de dragul infect de a dezamagi. Si eu am facut asta si mi-a suras ideea unei quasi-razbunari. Razbun timpul in care ai lipsit si in care vei lipsi.
Ma intrebai candva: "daca-ar fi sa-ti alegi un loc in care sa-ti petreci tot restul vietii, care ar fi ala?"; Sperai, deci, ca voi raspunde "langa tine".
Bineinteles ca nu ai fi vrut asa ceva in realitate, dar raspunsul ala ti-ar fi hranit egoul pana la refuz. Ideea ca cineva vrea sa isi petreaca tot restul vietii langa tine doar pentru ca esti.
Existi, gandesti, simti, esti unic. Doar pentru asta. Siguranta ca, in caz ca nu iti gasesti variante mai bune te poti intoarce .Tot egoismul ala te indreptateste sa prasesti mai tarziu persoana care ti-a spus toate astea.
Toate noptile in care ea se gandea la tine, zilele in care isi roadea unghiile de dorul tau. Tu si numai tu. Iti place, porcule. Te incanta ideea.

Unde esti? Nu iti mai stiu camerele, hainele, nu iti mai stiu rudele. Te zbati ca prostu' prin paturi de curve. Si iti place cum se invart, cum se inghesuie sa intrii in ele.
Stiu ca toti trebuie sa facem greseli, Blue. Stii si tu ca unele trebuiesc facute neaparat, altfel ne-am zbate in rutina, dar zau ca nu-mi mai plac greselile, Blue.
Nu stiu ce faci, cum te mai simti, stiu ca inca esti. Daca ai fi murit as fi alflat.
De 11 zile nu iti mai simt parfumul pe haine. Parfumul ala pe care ti-l luasem eu iarna trecuta. Nu imi mai spun nimic culorile astea nici unde sau cine esti, nici cat timp iti va mai lua sa ajungi.
Au trecut 11 zile, parca asa tin minte.
Poate sunt 111, oricum nu am stat bine cu matematica niciodata. Nu ma pricep la innumarat, Blue, dar cu siguranta ma pricep sa ocolesc subiectul.
top