( )

.........

Blue. Nu mai ştiu cum să...... Zi-mi tu cum dracului să..... Cum mama naibii să.

Zilele astea au un curs din ce în ce mai banal, monoton, uniform, linear şi ce sinonime mai sunt.

Mă trezesc, consum, adorm, consum din nou. Eu şi mulţi alţii, societatea noastră bazată pe loialitatea în consum, în libertatea de a consuma dintr-o gamă bine fixată de produse.

Te , vezi tu, te sincer, dar nu te-aş mai putea simplu.

Pentru că, în fiecare dimineaţă, când îţi sărut umerii cu siguranţă-mi aduc aminte de reclama la cafeaua aia cu verde. Aia cu nume de sfânt. Şi probabil ai mai auzit de fete care săruta umerii iubiţilor lor, deci cu siguranţă şi ele au văzut reclama respectivă.

După cum ştii şi tu. Blue, nicio poveste nu mai este reală dacă nu a apărut în reclame, sau măcar pe un afiş publicitar. Ştii şi tu că nici "te iubesc"-ul nu ţi-l mai pot spune fără ca eu să mă fi inspirat cumva de pe vreundeva.

Blue, Prostule, iubitul meu.

Te-am pierdut undeva în lumea asta, construită din tipare de diferite mărimi, tipare care susţin că sunt libere.

Te-am pierdut de atât de multe ori încât, de fiecare dată când te găsesc, sunt pregătită să te pierd pentru alt timp, unul în care trebuie să consum produse.

Te-am găsit de atât de multe ori încât am început să-ti verific ochii, amprentele, vocea, ploaia. Cartoanele astea, ca nişte oraşe nesfârşite de zgomot, nu te adăpostesc. Niciun suflet de consum nu îţi ţine de cald, Blue, niciunul.

Deci. Zi-mi tu cum dracului să mai

.

Cum aş putea să

.





consumul excesiv de consum dăunează grav coerenţei.

Mie îmi plac oamenii care fac fotografii, iubitule

Au aşa, aerul ăla de "în mine stau ascunse numai imagini frumoase".

Undeva, în mintea mea, fotografiile, ca şi cuvintele, se găsesc numai cu sufletul. Unele vin singure, de bunăvoie, altele trebuiesc chemate cu cireşe amare şi biscuiţi cu scorţişoară.

Biscuţi cu scorţişoară mâncam eu iarna. Luam de undeva de la magazinul din cartier. Uneori îi împărţeam cu câinele ăla negru, fără un ochi. Ăla pe care l-au numit Negrotei. Sau Negruţ. Nu mai ţin minte, oricum ceva legat de negru.

De el m-am speriat într-o noapte, să ştii. Era 12 noaptea şi se auzeau bătăi în uşă. Mă tot întrebam, cine naiba e atât de insistent. Îmi treceau prin cap poveşti pe care le auzisem când eram mică şi, recunosc, mi-era cam teamă. Când m-am hotărât să vad cine e necunoscutul care tot bate am descoperit câinele. Era chior şi al dracului de simpatic. Dădea din coadă ca prostul, pentru că ştia că la uşa aia stă tipa care împarte mereu cu el biscuiţi cu scorţişoară.

Mie.. îmi plac oamenii ăştia cu lumi şi poveşti, care văd sunete pe o o foaie de hârtie, care işi scot cuvintele din plămâni şi le scuipă în aer..

Şi mult de tot pe cei cu fotografiile.




Azi, 28, o să împart biscuiţi cu tine. Eu nu am mai gustat biscuiţi din ăştia din copilărie, tu nu ai mai împărţit nimic de ceva timp..

Drag şi stea sunt despărţiţi de o


Am obosit.

Ştiu, noi doi nu am mai vorbit de ceva timp. Am făcut dragoste, în schimb. Cu pielea, cu gândurile, cu cuvintele. Noi doi facem dragoste aşa cum nu pot mulţi să facă: existând.

Mi-am pierdut răbdarea şi, după toate astea, eu niciodată nu te-am văzut. Tu niciodată nu m-ai tras de mânecă cumva.

Nu, nu cred că suntem orbi, suntem puţini cam surzi unul de celălalt.

Şi cu toate astea, ceva mi te dictează să te scriu.





mă auzi?


Invers

(varianta necizelată, scrisă aici direct, ascultând melodia de mai jos)

Femeia asta e atât de frumoasă Ciocolata i se prelinge uneori pe degetul mijlociu Pe care îl umezeşte pofticios Femeia asta e atât de frumoasă...Dintre coapsele ei se naşte mereu Un timp pe care mereu îl pierd iubind O altă dragoste de-o viaţă care ţine două săptămâni Femeia asta e atât de frumoasă...E tristă când ne priveşte Poartă mereu lenjerie din mătase Femeia Asta. E Atât de frumoasă. Şi-a pus un alt corp deasupra ei Să o facă mai fericită noaptea Trupul şi-a uscat membrele de când o sărută Femeia asta e atât de frumoasă.

Din oraşul ei hotelurile au dispărut Viaţa lor au distrus-o cum Numai hotelurile o pot face. Ea şi-a săpat în pereţi ieşiri.A demolat atâtea hoteluri. Femeia asta e atât de frumoasă. Cântă mereu prin casă goală Câte o poveste Doamne, Femeia asta e atât de frumoasă. A învăţat să joace bărbaţii pe degete Asta într-o singură după-amiază

Era primăvară şi purta carouri Nu a mai văzut nimeni o femeie atât de frumoasă.Zidurile îi zâmbeau cu cretă pe ele Şi ploaia ar fi picat din cer ca să-i roadă cămaşa Că nimeni nu mai văzuse o femeie Atât de frumoasă. Era marţi şi cele trei ceasuri rele treceau printre coapsele ei Răul întreg se adunase acolo Ea era un paradis, nimic mai mult Femeia asta..

Din părţi de inşi ea construieşte iubiri

se îndrăgosteşte nebuneşte de bucăţi de oameni

întregul o lăsă întotdeauna.

asociază mereu cuvintele cu instrumente

poeziile sunt cele mai înalte ochestre

din ochii ei curg mereu anotimpuri.

Natura asta ne moare întotdeauna

Şi e atât de frumoasă...


Iubito. uite, ţi-am scris un poem. Unul pe care nu îl vei citi niciodată. Spatele tău, o cameră imensă. Am scris cuvinte pe el, iubito. Iubito, o să îţi iubesc spatele şi o să-mi mănânc mâinile pentru că te ating.




Infinitul se termină aici, în intersecţie


Pentru prima dată iubitule


Între noi doi

e doar o stradă.

Strada asta are asfaltul gri închis şi pietriş, şi semne de circulaţie pe ici-colo.

Pentru prima oară te privesc fix în ochi de pe cealaltă parte a străzii..mă înnebuneşte culoarea lor albastră. Fumezi liniştit, ca întotdeauna, ţigările obişnuite, ai hanoracul ăla negru şi.

Şi.

Pentru prima dată ştiu că e îndeajuns să trec strada, să te iau de mână, să te sărut. Aşa cum am făcut acum patru ani. Aşa cum fac în fiecare joi, sâmbăta şi duminică de patru ani.

Pentru prima dată , însă, strada e singurul obstacol. Până acum am tot legat fetishuri, curve, diverşi trecători ce-mi stăteau în cale. Am cunoscut aşa suflete de curve interminabile.

Sufletele erau interminabile, adică. (sau erau curvele?) Până acum timpul ne-a lăsat să ne bucurăm de Paris, Amsterdam, Moscova, Londra...Londra...

Acum timpul ne dă doar o stradă.

doar o stradă?

doar o stradă sună puţin.


Îmi dau demisia.

Până la un nou contract de eternitate.


Aici e încă iarnă, C


Zăpada îmi scârţâie sub bocanci.

Aşa îmi aduc aminte de poeziile lui Alecsandri, pe care le învăţam la şcoală, în clasele primare.

Întârziase 14 minute deja, o sunasem de două ori, prima dată era undeva spre ieşire, a doua undeva pe drum.

17 minute şi ea încă nu apăruse. Afară era al dracului de frig.

Mi-aş fi dorit maşina sau cel puţin o pereche de mânuşi călduroase...a, uite-o.

23 de minute, nu-i rău.

Miroase puternic a parfum. Are eşarfa roşie şi nu are tocuri. E toată un zâmbet. Mă las încet şi o sărut pe obraz. E micuţă rău de înalţime. Intrăm în local.

Ea cere un ceai, eu o cafea.

Eu cer puţin zahăr, ea mi-l oferă pe al ei.

De aici seara e o varză totală.

Mă întreb de zece ori de ce nu stă în Bucureşti. De ce mama dracului nu e mai mare cu un an. De ce eu sunt acolo, şi ea aici.

Şi tac.

Mă trezesc vorbind despre fizică, ea încă zâmbeşte. Ce căcat fac. E pierdută, aş putea spune orice acum că ea ar fi la fel de nebună după mine. Îi spun că-i sufletul meu pereche şi beau din cafea sperând că nu va întreba "cum aşa".

Şi tăcem amândoi.



C, m-ai salvat. În seara aia eu vroiam să-mi pun capăt zilelor. Nu întreba de ce, e mult prea complicat.

Nu întreba cum, nici eu nu mai ştiu exact. Dar atunci aveam planul perfect.

C. Mi-ai spus, fără să-ţi dai seama, că sunt sufletul tău pereche şi m-am gândit:

cum aş putea să las jumătatea cealaltă să bea cafea singură...m-a aşteptat deja 23 de minute.


(către cel mai bun prieten din iarnă.)

P.S. ca să fie totul destul de clar, partea cu pusul capăt zilelor este pur stilistică :) nu vă mai speriaţi degeaba.




Tu (mişcarea rectilinie?)

.

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu. Şi Dumnezeu era Cuvântul.


Dumnezeul propriilor gânduri, doar Tu le dai viaţă şi le colorezi. Tu omori şi Tu închizi.


Dumnezeu a făcut lumea, aşa cum rosteşti tu cele două cuvinte. Da, alea două.

Adam şi Eva din celebra poveste şi-au luat lumea în cap şi au plecat, plini de păcate.

Te-ul şi iubesc-ul din celebra propoziţie (şi-)au luat lumea.

Au plecat.

Plini de păcate.

Ştiau că locul lor nu e acolo.


Dumnezeul gândurilor tale, îţi prescrie reţete de fiecare dată când îţi duci mâna undeva în jos.

Acolo.

Jos.

Se mişcă rectiliniu, la fel ca tine.

Şi crează instantaneu o muză vorbitoare. Orice Dumnezeu are nevoie de o sursă şi de un rămas-bun.

Pleacă mai întâi din vene. Intră în ţesuturi la fel cum intrii tu în mine.


Defapt.

Iubitule.

Asemănarea dintre tine şi cel pe care îl numim Dumnezeu e că sunteţi amândoi iubiţi

fără să fiţi văzuţi, auziţi sau pipăiţi.

Te am iar aici, fără să te fi avut vreodată.



Omului cu Şobolani




Aş vrea să-ţi scriu dar

uneori eşti mult prea absent din mine.
Scrisă azi, în mijlocul Bucureștiului, pe o bucată de hârtie.

Dimineața oamenii
Își caută jumătatea
În partea cealaltă a patului.
Când nu o găsesc,
Își duc mâna la tâmplă,
Și se întind de somn

Și singurătate..


Dimineața oamenii
Zâmbesc întotdeauna
cu jumătatea cealaltă
De suflet.



Oamenii sunt bucăți de
iubire..

Sufletul meu.


leagă-mă



Doar noi. Coji de piele, deșirate pe kilometri distanță.

Kilometrii distanță de minciună. Kilometrii de vise. Iluzii optice.

Știi ce îmi place în universul ăsta? Că totul e un joc, pe care il decupăm din noi și îl dăm altora. Uite, prietene, o bucată din jocul meu, pe care îl poți câștiga, uite.

E decupat din mine, se poate potrivi cu tine, în coaja ta de piele, în tot ceea ce reprezinți tu.

Și apoi plecăm, ne ducem și nu privim niciodată înapoi.

Mințim părți din noi și din alții.




Am impresia că , atunci când te-am cunoscut, Îl mâncam pe Dracu. Îl mâncam de viu, carnea sățioasă și gri, carnea crudă. Dracul se prelingea în colțul buzelor mele , crud și quasi-viu.

Îmi plăcea gustul Lui. Era amar, sărat și încă ceva. Un gust aproape plin. Îl mâncam, înghițeam, digeram.

Asta era când te-am cunoscut. Acum, când te cunosc tot mai puțin, Dracu se înfășoară în jurul coastelor mele ca o funie.

O funie.

o funie...

Oamenii mint, se mint, se au, se muscă, se dau, se întorc.

Oamenii sunt contorsioniști de sentimente.

Și totuși.

Niciodată nu își vor aduce coastele undeva unde inima să poată gândi în liniște, fără să fie urmată de ecourile sale.

Ai rămas o funie,

o funie.


(Genul de postare în care îmi refulez io sictirul, nervii si spleenul. Pam-pam.)




Bineînțeles că am și momente din astea. Pă bune că am. Momente din astea dă siiiictir total, lene șamd.
Gen.
Cred.
Cu siguranță am. Da. Am.
...Mă rog. Știți și voi .( Cei șase cititori ai mei. Vă salut!!)
O! da. Deci. Să povestesc:
Era o zi fantastică.
(băi, serios, ați sesizat că eu de fiecare dată când încep sa povestesc introduc un cadru feeric, de poveste, pana calului ce introduc io?! observați dacă nu ați făcut-o:
... .
Așa. Zic ”fantastică”. Vedeți cum am io grijă de cititor?? Vedeți? Îi formez imagine feerică, nu îi zic dă gropi și de blocuri pline dă jeg, colțuri pline de praf și vagabonzi retardați cu flegme zburătoare. Cel puțin, nu din prima. Am grijă de el.)

Era o zi nemaipomenită , iar subsemnata ...pff, să scurtez....
Încercam să intru în meine locuință.
Locuința unde mă așepta o mâncare, o ceva de hrănit, de oblojit foamea. You know, cu foamea nu te pui.
În fața castelului meu (blocul unde îmi duc existența efemeră) aterizase un...o....ceva ce semăna a fi un câine.
O căprioară cu colți, un bostan lătrător. Un ceva.
Arunc o privire din aia de sus (ha, sunt mai mare decât tine) și dau să intru. În bloc.
Deodată văd bostanul că se ridică. Bine, acum, eu nu vreau să fiu rea, dar bostanul chiar avea mărimea și aspectul de bostan, și deci nu mi-am putut da seama că s-a ridicat decât abia după ce l-am vazut că face mișcări.
Și ce credeți, ce credeți că face popândăul electro-lătrător???
Nu.
Nu vine către mine.
Descoperă că are coadă!!!
Este că nu vă așteptați?
Nici eu. Adică mna, mă pregăteam spiritual de ceva colți, ceva spital și injecții, că am experiență cu căprioarele. Daaar mnuuu...electro-flegma începe să se auto-latre, să se muște învârtindu-se, și ce credeți? i-a dat și sângele (și unii spun că-s sado-masochiști).
Dar bine, asta nu m-ar fi deranjat pe mine, câtuși de puțin, aș fi lăsat chițibuțenia să-și facă damblaua și aș fi plecat să-mi umplu stomacul.
Însă. Imitația de câine se așează fix în fața interfonului, se piruetează pe acolo și flegmează peste tot.
Da, corect, flegmează, pentru că popândo-javra nunumai că se mușca singură, mai făcea si bale.
Am așteptat 25 de minute să coboare un vecin și să-i dea o ușa în cap la ieșre. (de trezire, atât.)
Am ajuns și acasă și am injurat puțin bostănelul sado-maso.
A doua zi, era fix în același loc.
Repeta aceași acțiune, cu același rezultat.
Asta și a treia, și a patra zi...
Și aflu.
Retardo-băloșenia avea reacția aia numai când mă vedea pe mine.
La o săptămână (!!) vecinii mei au hotărât că trebuie să păstreze minunăția, că ”săracul de el, e bolnavior”.
Mda.
Nu am concluzie.

scurt







Ea: tu să taci, să nu zici nimic!
El: albastru' te iubește.
El: și bleo te iubește.
El: și bleo-marin
El: și albastru ciel.
El: și albastru-petrol.
El: și chiar și turcoaz te iubește bă.
Ea: taci mă.........ești idiot
El: hmm sunt tip , nu era ceva prin definiție?... ahh și albastru electric te iubește
Ea: numai tu nu ma iubești
El: eu sunt tot ceea ce înseamnă albastru. Și eu te iubesc în așa mult albastru că nici macar nu-ți dai seama ...uite cat albastru.
El: imi pare rău.
Ea: asta nu te scuză
El: ha și pe tine ce te scuză?
Ea: nimic
Ea: dar mna
El: dar mna e mai frumos când e celălalt de vină .

să vă fie poftă










cineva la baia comnună? (mie îmi arată a sex în grup)





clar! sex în grup. nu mai am niciun dubiu

Asta pentru că mi-au fost cerute. Nimic personal, bineînțeles.:)

4 minciuni pe care le spunem cu toată sinceritatea

1. Iubirea , egoismul și boala au același lucru în comun: Te distrug și te apără de altceva mai rău în același timp. Și știi bine, oamenii se iubesc diferit. Adică aceași persoană nu iubește niciodată la fel. Ca să te consoleze puțin gândul, nimic nu e doar bun, sau doar rău. Există și-atât. De aici: "Pe tine te iubesc cel mai mult."

2. Ne amăgim așa fain în momentul în care ne luăm la revedere, ne îmbrățișam și ne prefacem că n-o să ne mai gândim niciodată unul la celălalt. Întotdeauna se termină cu măști- toți suntem monumente de indiferență ambulante. Dar nimeni nu uită. Ne e și rușine uneori de ceea ce gândim.De cele mai multe ori nu se întâmplă nimic. Așa că facem primul lucru ce ne pică la îndemână: dăm vina pe uitare. Cum uitarea e specific umană, ne ascundem sub formele ei clepsidrice mereu: "Te-am uitat, suntem doar prieteni."

3. Ești, în fapt, câte ceva din fiecare amintire. Viețile sunt cicatrici. Zâmbesc acum. Știu că la amintiri nu ai cum să renunți. Cu fiecare poveste e așa. Fiecare om din viața ta rămâne în mintea ta pentru totdeauna.Ți s-a întâmplat să visezi un necunoscut? Fii sigur că era un om din copilaria ta, pe care l-ai văzut pentru o fracțiune de secundă. Memoria noastră e ca o foaie albă. Cerneala rămâne mereu , chiar dacă acoperi cu ceva culoare: "Chestia asta îmi aduce aminte de ceva, dar nu știu de ce anume......."

4. Problema noastră e, defapt, că ne ucidem imaginația impunându-ne tipare din carton.Uneori nu ne dăm seama mereu că nu avem nevoie de un tipar, avem nevoie de un OM. Realizăm prea târziu că am pierdut Omul, am rămas cu cartonul. Nicio fosilă nu se mulțumește cu un carton. Cartoanele nu te apără de ploaie: "Am nevoie de tine, mereu am avut."


Să nu înțelegi greșit. Mereu ești sincer. Dragostea însă ...e orbitoare. Distanța dintre tine și realitate e invers proporțională cu cea dintre voi doi- tu și cel pe care îl iubești-. Numai atunci TE minți sincer.


Brașov

Vin.

(asta înseamnă o mică pauză pe aici)

Del-ir

Ardem în noaptea asta. Ca întotdeauna,mințile ne sunt legate de zid, ubicuitatea zidului personală ca un uter uriaș. Visele se transmit pe cale orală, viruși din plămâni în piele. Visele nu sunt întotdeauna colorate.

Dumnezeu e mereu subiectiv, niciodată prea îndepărtat de difuzoare. Azi nu te iubesc, nu te urăsc. Nimeni nu simte nimic, aproape nimic, și ce se simte e sigur greșit.

Galben. Verde. Încă o culoare pe care o nu o știu. În jurul meu totul pulsează. Nici inimile nu pulsează la fel, nici camerele, în nici un caz noi doi. Aici totul pulsează un ritm diferit.

Un ritm di-fe-ri-t. Un ri-t-m. di-f-e-riii-t.

Dacă-aș putea, și sigur voi putea într-o bună zi, aș inventa cuvinte care să te facă să vezi tot ce văd eu, să treci pe aici, prin....prin pereți și vise și inimi, și pământ și soare.

Universul e prea mic pentru imaginația ta. E uni-vers, ghidat după același unic vers....Ai observat cum femeile descălțate par inocente?

Sigur târfa aia de acolo e inocentă. Orice femeie e târfă, fiecare târfă își duce păcatul de mamă până in ea însăși. Îți ard mâinile și picioarele până devin cenușă. Târfele, adică.

Ele te ard până devii nimicul. Femeile te ard până te usuci, până se usucă ele.

Mișcările astea lente fac valuri prin culori.

Uită-te, vezi de câte ori am folosit litere ca să-ți mișc imaginile?



Și uite așa uiți că sunt doar un text, vezi persoana de după. Mereu e așa. Textul devine persoană.


(Nu, fără fetish-uri azi. Am nevoie de o scumnieră normală.)




Ș.

Mă gândesc la tine , și de fiecare dată când o fac, te asociez pe tine cu mine,

deci atunci când mă gândesc la tine mă gândesc la mine,

și când mă gândesc la mine mă gândesc la tine,

așa că eu cu siguranță mă gândesc tot timpul la tine....


Spune-mi și mie ce mama dracului am scris. De când ai apărut în partea asta de univers, toate particulele au zburat, ai măzgălit orice imagine cu o urmă de sens în ea.

Zilele se înghesuie una în cealaltă până ajung sa facă sex nebun. Minutele de durere, plăcere sau de mare nimic. O orgie cosmică. Îți vine să crezi cât de pervers e sistemul ăsta în care oasele se scâcneșc de piele..

Știai că și orbii visează?

Visează emoții și sunete, atingeri si mirosuri... De fiecare dată când ești aici imaginile dispar, circulă la nivel instinctiv.

Ideeile tale ricoșează mereu în mine. Întotdeauna din tine în mine. Din mine în tine.

Din rău în mai rău.


Ești un drog ce se trage adânc. În plămâni, creier, vene și suflet.


Nu ți se pare ciudat ca orice gol din noi trebuie umplut cumva,

că fiecare viată are locul ei, și partea ei, și fiecare loc ce se umple are o piesă,

fiecare organ are un nume ca fiind acel ceva ce umple un spațiu în corp....

numai golul ala ce rămâne nedefinit și neștiut de nimeni se numește suflet?


Spațiul fizic dintre noi doi se numește suflet și întotdeauna are distanțe schizofrenice.

tu ești Dumnezeul meu. nu am alți Dumnezei în afară de tine.

iartă-mi păcatele și fă ce vrei cu mine.



așa El i-a promis că pentru ea va inventa iubirea.


Cum umplem spațiile goale


Când îmi spui că mă iubești inima îmi bate cu putere pentru că știu că într-o zi spațiul ce se formează între buzele tale de fiecare dată când vorbești va fi umplut de înjurături ,regrete...

si mi-e teamă.

Timpul totuși poate roade totul, rașchetând forme de viață primare, evoluate și necunoscute încă. Deci Timpul te poate rașcheta și pe tine înainte să arunci ura pe mine.

Cred că e mult mai bine să îți spun acum cele două cuvinte .Peste ceva vreme vom fi doze de aer pierdute in respirație.

încep:



.

Câștig

Între noi doi e un război. Eu deasupra, tu deasupra, e un joc în care, în sine, nimeni nu câștigă sau pierde, exceptând durerea.



Mă doare când îmi sucești mâna. Te doare când port tocuri. Mă ustură pielea când fumezi. Te lovesc jeturile de apă rece când afară sunt prea puține grade. Mă dor mâinile când sunt legate. Te dor coapsele când te împing.


Și niciunul nu se oprește.



Pe aici surzesc. Pe aici străzile au mirosuri ciudate, oamenii ascultă cântăreți tatuați și își înfig genunchii în pietre de bunăvoie. Păcatele se plătesc cu părți din corp nedenumite încă.


Să ne smulgem dinții singuri. Unul altuia. Să ne înfigem cioburi de sticlă în piele și să așteptăm să ne îmbătăm. Spune-mi, dacă îți dau o bucată de oglindă vopsită în acrylics verde, o să vezi momentul în care scuipam culoare pe ea?

Dacă îți sug degetele pline de noroi se cheamă dezmembrare? Dacă sunt mai tu ca tine se cheamă că îți câștig jocul?

Jocul tău te face să înghiți reguli. Te înneci cu ele. Se numește auto-mutilare?



tocmai ai citit postarea cu numărul 200.

top