Puţin

Bună-bună îmi spune privindu-mă fix, e aproape trei noaptea şi gara e aproape pustie. Are ochii albaştri şi pantaloni negri, pare tânără şi chiar puţin prostituată. Puţin, nu mult.Sexul cu ea duce cu gândul la aproape-iubire, ochii ei albaştri şi sânii ei mari, ieşind din tricou au acel ceva ciudat, specific tablourilor vechi.

Aproape că îmi venea să o pictez eu, cu mâna mea, deşi Dumnezeu ştie că eu n-am pictat niciodată. Mă întreabă dacă am un foc, eu răspund că da, scot o brichetă şi aştept să-şi scoată ţigarea, ea îmi zice că nu din ăla şi îşi înfige mâna în pantalonii mei. Mă uit în jur, femeia de serviciu ne priveşte plictisită, de parcă ar fi văzut scene ca astea de mii de ori. Îi dau mâna la o parte, o privesc în ochi. Îi spun că nu vreau, deşi naiba să mă ia, vreau. " Te deranjeaza Iolanda" îmi zice, fâcând semn cu capul spre femeia cu halat murdar. Zic da, îi zâmbesc timid, îi privesc mâinile. Nu se droghează. Îmi cere iar foc, eu o privesc ca un prost, mă aştept la orice. Ea scoate din buzunar o ţigare ruptă, o îndreaptă, o bagă în gură şi întinde mâna cerând sfânta brichetă. Cu ţigarea aprinsă face consideraţii pe seama ochilor mei, că am semn din naştere undeva la tâmple, că sprânceana mea dreaptă e puţin mai închisă la culoare decât cea stângă. Rad ca un prost, prost pentru că eu ei nu-i găsesc niciun defect în sine, în afara hainelor ei, care trebuie date jos.

Îmi zice că o cheama Ana, dar eu nu o cred. Îi spun că mă cheamă David, ea mă crede. Îmi zice că îi place numele meu, eu râd şi-i spun că am minţit-o, că nu mă cheamă aşa, ea zice că oricum toate-s nume bisericeşti. Îşi bagă mâna-n pantaloni, deschide fermoarul încet, se uită la mine, eu mă blochez. Se opreşte şi râde, dă să mă sărute. Eu mă feresc. Ea se supără şi-mi zice că nu-i place numele meu,că sunt dobitoc, să mă duc în pizda mamei că sunt în diverse feluri. Jur, Doamne,în viaţa mea n-am auzit atâtea înjurături, şi nici măcar nu ştie cum mă cheamă. O iau în braţe, îmi cer scuze, dar nu ştiu de ce. Ea râde şi mă sărută, sărută sec şi ciudat, mă muşcă puţin. Îi strâng sânii uşor, ea geme. Mă opresc şi o privesc. Din faţă, Iolanda ne privea şi mai plictisită, deşi undeva în mintea mea respiraţia ei se schimbase puţin.

Doamne, o iubesc pe fata asta, dacă o cheamă Ana, Doamne, ai dat cel mai frumos nume celei mai frumoase fete. Pe peron deja i-am promis că o să o duc la mine, ea deja se închipuie în apartamentul meu, mie îmi e ruşine când îmi aduc aminte de şosetele lăsate în mijlocul patului. Şi de foile nestrânse şi de fereastra murdară. Închid ochii şi văd toată viaţa cu ea, cu pizda ei, cu gura şi părul ei. Ea cântă ceva, eu o sărut, de data asta nebuneşte, simt că aproape îi rup coastele. Ea geme şi nu ştiu dacă de durere. Îmi vine să-mi cer scuze. În dreapta peronului Iolanda mătură fredonând o melodie ţigănească. Trenul vine şi Ana urcă ţinându-se de mâna mea. Drumul şi l-a petrecut cu mâna pe sub cămaşa mea, în compartimentul aproape gol. Doamne, mi-ai dat cea mai frumoasă femeie din lume, e aici lângă mine, un muritor ca mine, dependent de ţigări, Doamne, vrei să fiu dependent numai de ea, uite. Uite cum i se vede spatele. O s-o trag în mine cum n-am tras niciodată nimic, o omor, Dumnezeule, mi-ai dat târfa târfelor să o iubesc.

Peronul din nou, metroul, taxiul, strada, blocul. Ne iubim atât de mult că taximetristul aruncă priviri prin oglindă, jur că văd bale cum îi se scurg pe lângă buzele puhave. Uşa abia se deschide, îmi tremură mâinile pe chei, parcă îi simt gustul, simt cum mă muşcă ideea că o s-o simt.

Dăm totul la o parte şi respirăm greu, e mică, e caldă, e udă. E rece. E fierbinte. Mă doare. Mă muşcă curva dracului. Eu o sărut, ea mă sărută, zice ceva, îi zic să tacă. Îmi şopteşte în ureche exact ce vreau să aud, curva. Mă vrea. O vreau. Spasmatic, pizda ei rămâne cel mai frumos cântec. Urlă. O lovesc peste faţă, ea începe să plângă. Tremură. Peronul, gara. Iolanda, ţigarea, cântecul. O fut, aşa ţipă ea, mă opresc puţin, ea râde. Eu îi spun că e ciudată, ea îmi zice că-mi place.

Prin minte îmi trece pentru o fracţiune de secundă ideea că ea e moartă. Că trenul a trecut peste ea cu toată viteza lui în gară, la plecarea mea. Închid ochii, ea mă întreabă dacă mă simt bine. Eu spun că da. Îi spun că o vreau de nevastă, ea râde frumos. Constat fulgerător că nu e dezbrăcată. Că are acelaşi tricou, poartă aceaşi pantaloni. Că părul îi stă în acelaşi fel. Trec mâna prin el. Ea mă sărută.

Bună-bună îmi zice ea, trei zile mai târziu. E aproape şase seara şi gara e aglomerată. Are aceaşi pantaloni, acelaşi tricou. Pare tânără şi puţin prostituată.


Alteori mai târziu

Mi-ar fi plăcut să te cunosc. Să vorbim mult, că eu asta fac uneori. Zâmbesc mult şi gesticulez, uneori cu privirea undeva unde chiar îmi pot revedea amintirile cum prind viaţă. Uneori. Alteori tac. Ascult. E important să asculţi oamenii, nu doar să-i auzi.

Mi-ar fi plăcut să vezi cum arată camera mea. O să mă mut curând. Nici acum nu ştiu dacă îmi pare sau nu rău, oricum. Oricum. Uite, am şi ticuri verbale. Defapt, sunt o adunătură de defecte. N-am superstiţii, nici nu mi-e frică de multe. A, da, nu pot mânca în timp ce mă uit în oglindă. N-am idee de ce. Pur şi simplu am impresia că mănânc ceva din mine. Şi e cam greu să controlez chestia asta, pentru că o bună parte din casa mea e acoperită de oglinzi în care, sincer, nu mă uit des. Adică nu aşa des pe cât se presupune că ar trebui să se uite o tipă. În fine.

Anul trecut l-am cunoscut pe el. El nu e EL , adică nimic romantic, asta ca să punem nişte limite de la bun început. Adevărul e că ne ştiam de ani buni, învăţase în acelaşi liceu cu mine, deci de multe ori am trecut unul pe lângă celălalt, dar ştii cum e, niciodată nu dăm prea multă atenţie. Şi în momentul în care ne-am cunoscut habar-nu-aveam că ne ştim de undeva. A fost simplu, am ieşit în oraş şi am vorbit. Primul tip de care am fost fasccinată. Omul ăla vorbea de parcă ştia ce spune. Nu vezi asta la mulţi tipi. Nu vezi asta la multe tipe, nu vreau să sune urât, dar unele femei se opresc in patru bariere: bărbaţi ,aspect, copii pe care nu îi vor avea curând dar după care ele sunt deja înnebunite şi în general lucruri care, odată exagerate, dau spre penibil. Şi când încerci să porneşti o discuţie cu vreo tipă din asta îţi spune : "la ce îmi trebuie mie să ştiu aşa ceva?". Deci discuţiile lor cu bărbaţii nu sunt tocmai extraordinare. Dar se plâng după că sunt bătute, că au soţi beţivi, în fine. Uite, ăsta e genul de discuţie care pe mine mă face să vreau să am un interlocutor adevărat şi uite, el chiar era unul dintre aceia. După care el a plecat, şi eu am plecat. Ca orice poveste. Poveştile se termină la un moment dat şi nu-i neapărat să aibă un final bun sau rău.

Sunt genul de persoana realistă. Atât de realistă încât uneori parcă merit o bătaie faină. Mi s-a reproşat când am spus că n-am fost fericită de prea multe ori. " Cum să nu fi fericit? Ce fel de om eşti?!" Unul care cunoaşte diferenţa aia fină dintre : bucurie, mulţumire, bună-stare şi excesiv-menţionata fericire. Nu sunt fericită când văd florile înflorind, sunt cel mult bucuroasă. Nu-mi place să dau cu fericirea în stânga şi dreapta. Nu intru în discuţii.

Vorbele contează, asta vroiam să spun. Contează mult când spui lucruri frumoase pentru că le simţi, nu de dragul de a le spune.




Adevărul e că vroiam neapărat să te cunosc. Undeva, în mintea mea, eşti tipul ăla, de care mă îndrăgostesc nebuneşte fără să ştiu exact cum, de ce, dar mi se dovedeşte în fiecare minut. Tu nu apari niciodată, nici măcar în zile ca astea. Ploioase. Nu ţin minte să te fi cunoscut vreodată. Dacă aş fi făcut-o, te-aş fi menţionat mai des decât pe tipul ăsta, de care îţi scriam mai sus.

Şi uite cum mă întorc la iubire. Da, iubirea e singurul lucru de care avem nevoie. Aici intervine partea mea romantică pe seama căreia vom face glume împreună cândva. Am nevoie de tine. Am nevoie de omul ăla cu care să râd, să pot duce o discuţie, cu care să fac dragoste, sex , cu care să fiu aşa cum vreau eu.



Ştii şi tu că nu sunt singura din lume care vrea aşa ceva. Din cauza asta la sfârşit ne găsim unii pe ceilalţi. Uneori mai devreme. Alteori ...

Cumva, lumea asta

Toată lumea asta se învârte în jurul accidentelor. Eu mă accidentez de tine, tu de ea, defapt. Defapt, asta nu e o poveste despre accidente, ci una în care eu regret. Nu ştiu cum se face că sunt suma tuturor regretelor mele. Din viaţa mea au dispărut consecutiv umerii pe care să plâng, ţapii ispăşitori şi pizdele pe care să le înjur. Nu îmi trebuie sensuri. Mi le-am marcat de prea multe ori, prin săgeţi şi semne de circulaţie şi absolut toate au fost încălcate cumva. Întotdeauna prea aproape, dar ştii şi tu, dacă nu ajungi acolo, înseamnă că nu e îndeajuns.

În fiecare dimineaţa mă trezesc în mintea cuiva, înghesuită printre alte gânduri, alţii prin gândurile mele. Recunosc, viaţa mea nu a fost cel mai frumos lucru, nici cel mai urât, e doar o înşiruire de regrete. Regretul că am fost pasionată de filosofie şi literatură, în loc de matematică, cea care se presupunea că e de viitor.Că am plâns o noapte întreagă făcându-mi bagajele şi jurând că nu mă voi mai întoarce acasă numai pentru a adormi pe hainele împachetate. Că mi-am ocupat timpul cu oameni care mi-au promis vieţi şi mi-au dat numai momente în care simţeam că mor. Regretul imens că de fiecare dată mă apuc să scriu, dar niciodată nu ştiu pentru cine.

Am crezut mereu că lumea asta are propriul curs. Că îl mânăm de la spate, dar ajunge la rezultatul pe care oricum trebuia să îl aibă, numai că de cele mai multe ori constat că lumea asta are propriul curs numai pentru ceilalţi. Că oamenii trăiesc şi după plecarea ta, că deşi poate uneori ţi-ai dori să fii singurul din viaţa lor, ei nu se ascund de sensul lor .Cum de sunt oamenii ăştia atât de fericiţi?

Cumva, ei ştiu că nebunia lor duce unde trebuie, cumva lumea lor fără reguli i-a dus chiar la cel mai ordonat drum. Cumva, oamenii ăştia nu suntem niciodată tu şi eu.

Eu am iubit oameni care m-au minţit că sunt ceva ce nu erau şi ce nu ar fi putut fi vreodată. Tu ai iubit curve despre care ai preferat să crezi că sunt iubirea vieţii tale pentru o săptămână. Noi doi nu am recunoscut niciodată că ne-am ascuns după megalitere, megasuflete, mega, gigantice litere. Enorme. Imense. Mari. Medii şi uneori mici. Litere care formau cuvinte, lungi şi osoase, cuvinte care parcă de fiecare dată spuneau prea multe.

Niciodată destule.

Povestea asta nu este despre regrete, nici despre accidente. Este despre cum eu , tu şi mulţi alţii devin pe zi ce trece ceea ce sunt numai datorită lucrurilor care nu ies.

Cel mai probabil, dacă eram alta nu îţi scriam toate astea. Cel mai probabil, oamenii sunt sortiţi să fie şi prieteni, nu doar iubiţi. Foarte probabil, voi greşi enorm, voi înjura mult şi mulţi se vor grăbi cu concluziile la adresa mea.

Ştiu că într-o bună zi, noi doi vom fi pregătiţi să nu mai construim cuvinte, ci să le dărâmăm. Într-o bună zi, ea te va privi fix şi tu vei ştii că nu e o iubire de o viaţă pentru o viată de o săptămână. Vei ştii că e curva ta, dar că nimic nu o va face să fie a altuia. Poate, cine ştie, ne vom găsi unul pe altul. Poate chiar va fi îndeajuns.

Am înţeles că viaţa mea nu poate sta pe umerii nimănui. Nici pe celor care îmi promit altă viaţă, nici a celor pe care plângeam uneori. Mi-am petrecut viaţa trăind-o. Cineva îmi zicea că în viaţă nimic nu e întâmplător.



De fiecare dată când neg asta, în jurul meu toate ţin să-mi aducă aminte că mint.

.





Dă-mi insecticid , am nişte amintiri care mişună pe aici.











Lov


Oamenii se iubesc pur şi simplu

Uneori mai simplu, decât pur, ce-i drept.

Îşi măsoară coastele

Mâinile, inimile, ochii,

Ei sunt cele mai simple noţiuni de imperfecţiune

Cele mai frumoase măsurători.

Ştiu cu toţii să se ascundă în pantofi, bluze şi pantaloni

Din ăia negrii cu multe buzunare.

Oamenii se iubesc sincer şi englezeste

Au dimineaţa vocabulare colorate

Din care scot love-ul şi îl lovesc din plămâni

Către soare

Au mâini şi ochi, şi pantofi

Din ăia luaţi din alte magazine

Iubesc sincer

Adică fără ceară.

Oamenii iubesc fără să ştie ce e aia iubire

De multe ori se trezesc vorbind despre ea

În fiecare dimineaţă se trezesc uzi şi legaţi

loviţi.

love-iţi.

Îmi dau ţigări de proastă calitate

(...)

Am fetishuri din alea bizare rău şi ştiu că nu ţi-ai fi dorit asta, scuze. Îmi pare rău că am iubit oameni care nu meritau şi mai apoi dădeam vina pe tine, îmi pare rău că tu, numai tu, m-ai făcut să văd că până şi fericirea, la oameni, e o stare de tristeţe. Una în care regretă că nu au mai simţit aşa ceva până atunci.

Ştii...În lumea asta, când nimeni nu îţi ia apărarea, cunoşti oamenii aşa cum sunt. Nimeni nu se mai sinchiseşte să ţină măştile pe faţă, deci îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc din suflet, cel de 23 de grame, că ai lipsit atât de mult timp.


Blow lies.

Minciunile:

Întotdeauna înghit. Întotdeauna trebuie să-i priveşti în ochi atunci când înghiţi,le gâdilă orgoliul. De fiecare dată, după, conştiinţa te roade. Imaginile sunt de fiecare dată aproape negre, asta numai pentru că mintea mea le refuză. Niciodată nu vine momentul ăla în care care câştig.

Întotdeauna mă înneacă. Aproape că iese pe lângă,se scurge şi înghit, întotdeauna înghit.

Şi de fiecare dată când o fac, trebuie să-mi imaginez altceva în locul lor. De fiecare dată e ceva bolnav şi mă întreb cât de normală sunt că-mi imaginez toate alea. Probabil nu foarte.

Suntem cu toţii bolnavi de câte o minciună.Uită-te la noi.

Universul e o mare orgie în care minciunile nici măcar nu mai sunt fetishuri.





p.s. mă refer strict la minciuni, dar într-o alfel de manieră. Pervs.






Din realitate I

Mi-a încercuit asta.

" Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci ne provocăm incendii."

Deşi el nu m-a iubit niciodată până acum.

Încă Drog. Încă un an.

Oameni faini. Cafea. Fumat. Suflete. Distanţe. Iubire. Ură. Sictir. Stereo. Blue. Proşti. Nebuni. Oraşe. Locuri. Alte locuri. Mr. C. Trenuri. Minciuni. Existenţă. Inexistenţă. Aproape. Departe. Ironic. Oboseală. Drog. Sex. Ciudat. Nefiresc. Păcat. Plăcere. Măşti. Standard. Noapte. Goluri. Lupi. Fetish. Senzaţie. Fotografi. Nimicuri. Totul. Orgasm. Prieteni. Culori. 2 ani.

Blogului. Vouă, că-l citiţi. Mie, că încă mai scriu. Nouă. Că ne drogăm încă.

Poate pierdem nopţile, dimineţile. Niciodată nu pierdem cafeaua.

La mulţi ani.


top