Asme şi lente


Refuz să cred că eşti uniform. Refuz ideea că nu mă pot simţi , pentru zece minute măcar, ca un prost.
Pentru că , se pare că numai proştii sunt fericiţi în ziua de azi. Oraşul le acoperă celorlalţi orice urmă de umanitate. Acolo, ceva, cât de cât. Pentru că îndrăgostiţii îşi permit porcării pe care niciun om normal nu le-ar face vreodată.
Tind să cred uneori că pot lăsa riduri în viaţa cuiva, şi ajung să se întâmple inversul. E lege deja să mă spînzur de destinele oamenilor din jurul meu. Fără să vreau. Mă lovesc fără să ştiu, ca un orb. Unul surd. Unul care nu poate spune cât de mult doare.Mă scârbesc jegurile de oameni din jurul meu. Felul în care caută motive să se trezească în fiecare dimineaţă şi nu găsesc nimic mai bun decât colţul patului în care dorm şi de care se lovesc înainte de duş. Mi-e scârbă de privirile lor. De cum vorbesc.
Jur că uneori înjur mai frumos decât vorbesc ăştia. Mi-am promis mie însumi să nu fiu unul dintre ei. M-am autocenzurat.
Când te-am cunoscut, te-am pus acolo, pe peretele cu flegme. Te scrurgeai încet şi-ţi îndeplineai rolul perfect: preferam să rămân indiferentă şi să nu mă uit niciodată la tine. Exact ca o flegmă pe un geam. Sau ca un gunoi sub pat, dacă te deranjează imaginea. Unul la care preferi să nu te uiţi ca să nu te deranjeze. Ca să nu te simţi tu, la rândul tău, murdar. Făceai acelaşi lucru cu mine, ştiu.
Apoi ai încetat să mai fii acolo. Erai aici.M-am îndrăgostit de sufletul tău, de mintea ta. Şi atât. M-am oprit la atât. N-am avut niciodată aşteptări la mai multe.La mai multe decât mi-ai spus chiar tu. Nu e prima dată când mă îndrăgostesc. Şi nici prima dată când repet acelaşi ciclu: mă aştept ca un om să îşi ţină promisiunile.
Sunt uşor idealistă. Nu vreau să ai dubii, deşi se presupune că e normal să le ai. Nu, nu e normal. Nu aici.Am lăsat cu ocazia asta trenurile din viaţa mea şi m-am întors la pământ.
Am început să merg, de data asta cu propriile picioare distanţele. Am refuzat alţi pereţi decât cei ai acoperişului meu. Ca de fiecare dată, m-am trezit fără casă. Fără ceva solid, pe scurt. Am raşchetat lumea din rădăcini şi tu ai venit să-mi spui că vei fi acolo până la ultima aşchie.
Deci am început să te percep ca parte din întreg planul meu quasi-anarhist. Plan în care tu erai o bază. Şi eu cealaltă.
Am făcut streaptease de sentimente prin baruri, prin camere, prin staţii de metrou şi dracu' mai ştie pe unde.Am peticit ce era de peticit în mine, de la plecarea lui Blue, a lui Blue, a lui Blue şi , mai ales, a lui Blue. Ultimul. Mi-am promis, în secret, că într-o zi voi face pe asistenta cu tine şi că voi avea grijă de sufletul tău. Străzile cu tine sunt străzi. Oraşul e mai oraş şi noaptea e cea mai cruntă zi. O imagine apocaliptică. Şi apoi constat că mă scurg.
Că sunt pe tine ca un lichid, sunt curvă şi nebună lângă tine. Sunt o flegmă de om când vine vorba să te iubesc.Mă dor distanţele de tine ca dracu'. Şi de data asta distanţa presupune câteva ore noaptea. Mă întorc în somn.
Refuz să te înjur ca pe ultimul om.
Refuz să-ţi dau puli şi pizde şi morţi în cârcă.
Stai dracului cuminte.
Lasă-mă să cred că nu eşti uniform.

De ieri

El a întins pachetul spre mine.
Eu am luat o ţigară.
Cu pixul am scris pe ea " TE IUBESC".
A zâmbit, a luat ţigarea şi
a ascuns-o în buzunar
Tot zâmbind m-a întrebat, cinci minute mai târziu
Dacă am văzut vreodată ţigări din 1950.
A aşteptat să spun că nu, n-am văzut,
Mi-a spus : "nu-i nimic, o să-ţi arăt în 2061 o ţigară din 2011".

Propoziţii ştirbe de text

1.Înainte îi puteam vorbi pentru că nu era aici. Acum mi-e teamă că-i voi spune ceva ce nu va înţelege niciodată.

2.Doare pentru că există marea diferenţă dintre ceea ce ne-am fi dorit noi, şi ceea ce se întâmplă în realitate.

3.Refuz să dau explicaţii. Nu poţi explica sentimente şi stări.

4.Ploaia a devenit o senzaţie psihică în oraşul ăsta, nicidecum un fenomen metereologic. Oraşul ăsta e foarte monoton.

5.Am un obicei din a cumpăra pachete de ţigări din care eu să nu fumez niciodată. Poate îmi voi face o bibliotecă, unde rafturile sunt pline de pachete, voi privi ambalajele goale şi voi ştii exact cine le-a fumat.

6.Doctore, tu vindeci corpul, eu vindec sufletul.

7.Paharele astea, le iubesc pe amândouă, dar numai unul conţine apă. Şi fără apă eu nu pot trăi.

8.Jur că ai cel mai frumos râs din lume.

9.Am învăţat să conduc: am lovit un om şi am mers mai departe.

10.Fiecare suflet din amintirea asta înseamnă o lecţie de viaţă la care eu sunt nevoită să dau examene.

11.Suntem ceea ce vorbim. Cuvintele noastre urâte, scârboase, de compasiune sau de regret. Suntem tot ceea ce spunem în somn, sau înainte de cafea. Suntem toate cuvintele pe care ne e rusine să le gândim.

12.L-am cunoscut pe T şi jur că nu voi scrie niciodată despre el.

13.Promit solemn că voi avea copii pe care-i voi învăţa să deseneze melci, căţei şi iepuraşi.

14.Mănânc pepene de import, excesiv de scump şi plin de îngrăşăminte.

15.Cred în Dumnezeu doar atunci când nu mai am în ce crede. Cred în Dumnezeu pentru că nu mai am în ce crede.

16.Am trăit senzaţia asta de mii de ori, dar niciodată nu am numit-o iubire. Deci abia acum e.



top