Cu capul întors înapoi în noi


E tăcere pe hol. În cameră zace un fum de ţigară ca un zid de care am jurat de prea multe ori că nu mă voi mai lovi.
Nu-mi pot dezlipi coapsele de pubisul tău. O imagine apocaliptică, dacă stau să mă gândesc bine. E ceva ciudat totuşi.
Nu-mi recunosc gândurile câteodată. Mi-am dus mâinile la frunte deseori să-mi plâng de milă ideile. Genul de scârbă pe care nu aş descrie-o niciodată.
Drumul încet dinspre frunte şi tâmplele pe care le masam încet mă făcea să-mi simt unghiile nepilite corespunzător. Sunt un om ca toţi ceilalţi. De curând m-am întors acasă. Acum bărbaţii pipăie femeile în româneşte, pentru că ficare atingere are limba ei. Un fel de sex oral metafizic. Un fel. Pe suprafeţe deschise cunoaştem boli pe care nu le ştim.
Ferestrele din cameră îmi ucid ochii dimineaţa. Se dilată ca un pliculeţ de ceai ieftin, cumpărat de la hipermarketul de la colţul blocului. Dimineaţa mi-e cel mai dor de tine. Cel mai dor de tine îmi e când bag hainele în maşina de spălat. Cel mai dor îmi e când mă machiez sau îmi dau cu parfum. Cel mai dor de tine -e cel mai jalnic clişeu din lume.
Marţea trecută făceam avioane de hârtie la un bar din centru. În baia de la bar oamenii făceau sex uneori. E patetic, bolnav, adică exact cum ne place nouă. Faianţa albă peste sperma consistentă. Sau invers. Valuri, râuri de perversiuni lichide. În acelaşi bar, în aceaşi seară, Mihai a cerut-o în căsătorie pe Lavinia. S-au sărutat nebuneşte. Au ajuns acasă şi ea i-a supt pula. Din dragoste. Aici totul se întâmplă murdar şi frumos, pentru că ne iubim şi lovim ca nişte beţivi ordinari.
Ieri seară fumai cu mine Malboro şi Pall Mall. Stăteam unul peste celălalt şi ne iubeam ca şi cum ar fi fost ultima dată în viaţa noastră când am fi fost capabili de iubire. Ne dăm şi noi cu părerea, dar ne futem demenţial. Dumnezeul meu s-a ascuns bine printre firele tale de păr. 24 de ani au trecut între găsirea mea de a ta. 24 de ani, 23, 22. Mereu în ordine descrescătoare. Mereu ajungem la infinit, vezi? Nu e complicată nici matematica.
Nu-mi pot dezlipi coastele de umerii tăi. Nu-mi pot mişca nici mâinile şi-mi amintesc o bătaie soră cu moartea de azi-noapte. Nu-mi place când mă loveşti. Nu-mi place când mă laşi să mor ca ultima cretină. Nu-mi place când mă scuipi sau înjuri. Doamne, cât iubesc lucrurile pe care nu le plac.



Nu-mi pot dezlipi unghiile de pielea ta. Un fel de tatuaj în mişcare, unul descarnat. Azi dimineaţă ne-am tăiat unghiile, ni le-am pilit şi ne-am cerşit păreri de bine şi fermoare de deschis. Cu siguranţă ne e dor unul de celălalt.


M-am întors acasă, unde "acasă" e genul de cuvânt pe care-l cerşeşti când îţi întărzie avionul. Unde "acasă" e răspusul de care ţi-e teamă când îţi întârzie ciclul. M-am întors atât de aproape de tine, încât nu mă pot întoarce în somn fără să-ţi sparg nasul. Mi-e dor de tine când oraşul înjură pereţi şi scuipă seminţe la colţ. Când mă îmbrac mă ustură pielea, deci mi-e groază să nu te am. Imaginează-ţi venele sparte şi bubele de sub sutien care se închid imediat cum ajung seara lângă tine. Imaginează-ţi chinul cu care port hainele când

mi-e

atât de dor

de tine.

E linişte. În cameră e fum şi pe hol miorlăie pisica. Miroase a ţigări, a spermă şi a vanilie. Nu-mi pot dezlipi sufletul de noi, de camera asta şi de viaţă. Am dus lipsa ta pe distanţe întregi şi acum îşi permiţi să dispari în partea cealaltă a patului.

Mi-e scârbă de tine. Te iubesc.









Mai invers acum


M-am hotărât să îţi scriu, în sfârşit. Ţie. Nimănui altcuiva. E ca o scrisoare, una pe care mi-aş fi dorit să o scriu de mai de mult. Una pe care de multe ori o repetam în gând, prin metrouri, trenuri, prin casă în timp ce găteam, dar pentru care nu am găsit niciodată cuvinte. Pentru că, aveam să aflu mai târziu, nu cuvintele cheamă oameni, ci oamenii cheamă cuvinte. E de la sine înţeles că aş fi vrut să vii aici mai devreme. Să nu-mi fie dor de tine fără să te ştiu măcar, fără să fie nevoie să explic proştilor de ce încă mai cred eu în iubire.
Mi-am dat seama azi, când stăteam lângă tine în bucătărie. Nu ne-am pierdut unul de celălalt. Nici o secundă, nici un minut, an. Da, le spun mai invers decât alţii. Sunt mai inversată în ultima vreme.
Deci, să încep. Scrisoarea pe care am vrut de prea multe ori să o citeşti.



Ştiu eu sigur că ne-am mai văzut. Nu ştiu unde, am prototipul unei amintiri.
Ştiu că te voi recunoaşte. O să vreau să te cunosc, fără să-mi dau seama că va fi o recunoaştere. O rememorare. O să te urăsc la început, cu toată fiinţa mea. Că eşti idiot, nebun, prost, dus, curvar, indiferent, un porc de doi lei. Că m-ai lăsat atât de mult timp la voia întâmplării. Că ţi-ai bătut joc de mine ca ultimu' om de pe pământ, convins că voi învăţa o lecţie.
În fiecare căcat de dimineaţă am reuşit să mă descuamez de vise, de viaţa în care m-ai lăsat să zac. În fiecare seară trebuia să ascund ţigări în plămâni, ca să-mi taie din zile, futu-te-n gură de prost. Nu ştiu prin ce ai trecut, ce ai făcut, ştiu pe unde am mers eu pentru că am simţit fiecare pietricică-n călcâie. În bătăi pline de puroi şi în unghii descarnate. Cel mai rău e că au rămas acolo.
Tu ţi-o trăgeai prin cine-ştie-ce apartament în poziţii complicate. Pentru că pula ta poate, a putut şi va putea. Promiteai căsnicii, copii şi alte muzici pentru gospodine. Pentru că iubeai, pentru că erai convins ca va merge şi că se va întâmpla.

În cealaltă parte, jumătatea ta înghiţea dezamăgiri cu apă rece. Şi nici aia nu era din pahar . Era direct din jetul de la duş. Şi totuşi, în speranţa că vii, am iubit aşa cum mi-am dorit pe atunci de mii de ori să te iubesc pe tine. Am iubit aşa cum tu nu ai fost iubit niciodată. Aşa cum nu o să te iubească nimeni pe lumea asta, cu atât mai puţin eu. Eu te voi iubi cum n-am iubit înainte.
O să mă aşez lângă tine într-o joi noaptea, ştiu că va fi joi, pentru că m-am născut într-o sâmbătă şi nu are nicio legătură. O să te las să mă săruţi pe gât, dar nu mai mult. Voi pleca de lângă tine brusc şi voi lăsa uşa de la baie deschisă. Ştiu sigur că mă vei privi la duş. Pentru că eşti un obsedat, un pervers, pentru că ai o minte bolnavă şi pentru că-mi place.
O să te las să fumezi acolo, în prag, cu pula tare. N-o să mă întorc nicio clipă. Mă voi preface că nu te văd. Că nu ştiu. O să stai să mă priveşti, nimic mai mult.
Apoi vom vorbi cu sufletele. Va fi ca un cântec. Nu ştiu ce gen de muzică, nu ştiu nici ce versuri va avea, dar presimt că va fi cel mai frumos din lume. Se vor îndrăgosti vocile-ntre ele.
Apoi îmi va fi frică să te sărut.


Tu nu eşti nimeni altcineva din viaţa mea. Nu eşti Blue, niciun fel de nuanţă a acestuia. Nu ai nimic din nimeni. Un fel de om-neom cu buze şi organe. Un fel de ceea ce mi-am dorit să recunosc. Nu mă văd pe mine în tine, ar fi cea mai mare prostie. Dar văd omul pe care l-am ştiut dintotdeauna.
Când ne-am întâlnit prima dată, asta mai mult decât cunoscuţi, mi-au amorţit degetele. Şi nu mi se întâmplă des. Cu picioarele alea, pline de pietre, am mers până la tine. Era îngrozitor.
N-am sărutat pe nimeni aşa cum te-am sărutat pe tine. Atât de firesc. Pasional. Sexual. Cu iubire. Cu sufletul.
Nu mi-a fost frică nici măcar o secundă. Abia acum înţeleg. Când îmi spui de copii pe care îi vom avea, de casă şi mâncare. Când faci şi cu mine planurile pe care le-ai făcut cu celelalte, numai că de data asta fără glume. Când nu-mi mai e frică:mor mâine sau în oricare altă zi şi sunt neîntregită. Abia acum înţeleg că iubesc cel mai mare nenorocit din lume. Cel mai descreierat Dumnezeu. Şi nu mă sperie nimic, pentru că e al meu.
Nu poţi explica nimănui ce e aici, în sfera asta de suflete. E cel mai mare conglomerat din lume de fum, alcool , dragoste, menstruaţii şi iaurt cu spermă.
Nu pot să mă trezesc fără tine, iubitule.
Nu pot adormi fără tine.
Nu pot face doi paşi fără să mă gândesc
" Îţi mulţumesc, Doamne, că în sfârşit ne-am regăsit îndeajuns de mult încât
Să ne ţinem de mână."


Iubitule.
N-am mai simţit nimănui iubitul.












top