Høres



N-am să dorm liniştită, Høres. Dincolo de pereţii ăştia, lumea se răsfrânge ca picioarele unei târfe pentru iubitul ei.
Luminile din afara pielii tale nu mă lasă să trăiesc orbeşte, nimic nu-mi dă pace. Oamenii vorbesc tare cu inimile lor, se poartă să fim sentimentalişti insensibili, Dracu ne mai înţelege pe noi şi pe aripile noastre.
Cântecul ăsta nesfârşit al coapselor mele n-are ritm, n-are anotimp, femeile din mine urlă orgasmic către fiecare bărbat întâlnit la colţul stăzii, unde fiecare bărbat eşti tu, Høres. Unde fiecare femeie din mine moare în fiecare noapte în braţele tale, ca un sfârşit de poveste mai mult sau mai puţin fericită.
Am trecut cu tine prin fiecare oraş al ţării ăsteia de fricoşi, organe şi nebuni pictaţi sau îmbrăcaţi în haine second-hand şi sunt fericită, Høres. Nicio femeie nu şi-a auzit mai bine fericirea, ca o melodie fără sfârşit, fără glas, fără nopţi, doar cu dimineţi. Spune-mi câte femei ţi-au cântat, Høres, câte ţi-au spus la nesfârşit că te iubesc, că te vor iubi mereu, câte te-au părăsit doar ca să nu se ţină de cuvânt, câte dintre ele sunt eu, Høres.
Şi nu mai am nimic, nimic al meu. Am pierdut individul din mine care respiră pe cont propriu, care trăieste liber,a fugit în libertatea lui, pierdut printre mii de alţi indivizi liberi şi frumoşi. Am pierdut cântecele, nu mai ştiu să dorm, nu mai ştiu să mănânc, mă pierd în fiecare dimineaţă, de un an de zile nu mai ştiu să găsesc alte culori în jurul meu în afară de albastru şi din cauza asta oamenii îmi spun Blue, Høres.
Aş vrea să fumez, dar nu mai am ţigări, n-am nici plămâni cu care să respir, n-am nici buze pe care să le pun deasupra alor tale, n-am buze cu care să te sărut, Høres. N-am nici piele, degete, spune-mi, cum să strig din tine, cum să mă fac auzită când tu eşti sunetul în sine, mai mare decât orice început de lume, mai mare decât Dumnezeu. Nimeni nu te vede, nimeni nu te ştie, toţi te aud, te cer, spune-mi, câţi dintre ei te iubesc, Høres, câţi strigă dinauntrul tău ca să nu poată ieşi nicodată?
Trăiesc în tine de atât de mult timp, inconştientă de viaţa mea, ca un fetus condamnat să nu iasă niciodată din uter, mereu între pereţii aceluiaşi organism dătător de viaţă, fără de care nu poate nici să trăiască, fără de care nu poate muri. Şi sunt fericită, nici un om nu ştie fericirea asta mai bine decât mine, pentru că sunt om şi eu, Høres. Nimeni nu şi-a închinat genunchi în faţa gurii ca un copil, nimeni nu şi-a sărutat coapsele, nimeni nu ştie mai bine decât mine cum e să te iubeşti ca pe o a doua fiinţă pentru că eşti o a doua fiinţă, Høres.
În fiecare dimineaţă lipită de tine, în tine, cu tine, unul şi acelaşi, Dumnezeul meu.
Şi ştiu că mă cauţi, aud dintre pântecele tale cum mă strigi pe nume şi mă chemi ca pe un animal de casă "Blue, vino, Blue, te rog" dar să ştii că nu voi veni niciodată din interiorul tău, mi-e milă de corpul tău distrus de mine şi de sosirea mea pe lume. Abdomenul tău albastru pe interior şi sângele tău albastru plin de dioxid de carbon, totul albastru în jurul meu, te rog, Høres, să nu crezi că sunt o tumoare. Te rog să nu uiţi că unul fără altul noi nu putem trăi.
Am să trimit femei la tine, femei frumoase să te facă fericit şi pe tine, să simţi şi tu că eşti iubit, puţin câte puţin, până la sosirea mea, Høres, pentru că eu încă mai cred în învierea morţilor.

10 păreri geniale:

Vilhelm spunea...

Interesant articol!
O primavara frumoasa si relaxanta sa ai!
Coltisor de Rai

Dli spunea...

Felicitari , splendid articol.

Apostol.M.Alexandru spunea...

Cred ca e mai bine sa crezi in invierea mortilor decat cum cred eu in aducerea la viata a celor care deja sunt vii.Tu stii ce il deosebeste pe om de animal?Faptul ca omul are neocortex.Dar stii ce il aseamana(din pacate)?Paleocortexul.Asta inseamna ca atunci cand suntem infometati lasam la o parte politeturile si lumea civilizata si intra in joc paleocortexul care te transforma in animal si ai fi in stare sa mananci oameni de vii.Cand esti horny,horny rau,tot paleocortexul te face sa uiti de persoana iubita si sa ajungi sa inseli.Concluzia e ca noi suntem oameni pana la o limita,dupa care tot maimute suntem.Partea dificila este ca,noi fiind ipocriti,nu acceptam asta,refuzam sa ne numim animale si ne asociem imaginea de om,loial de incredere si etc.Dupa ce accepti ca esti imperfect vezi lumea cu alti ochi si intelegi unele procese si fenomene din lume altfel.Intelegi si egoismul si mai multe altfel.Ma rog.Imi place sa vorbesc prostii.Cautati pe google ce face paleocortexul si neocortexul ca sa ma intelegeti mai bine.

albastru. spunea...

Azi chiar mă gândeam când ai de gând sa mai scrii pe-aici!

Zet spunea...

cu riscul sa ma repet in cuvinte..deci,GENIALA!well done!?

Anonim spunea...

morțiimmmm... de Artistă!
... masa de șah din parcu M!

CAFEAUA spunea...

exact.
ti-ai dat seama intr-un mod...exceptional, ca sa zic asa.
:)
i miss you, btw.

Ioanide spunea...

Sunt uimit, ai multa intensitate, imi place stilul tau de a scrie, chiar as fi curios cum ai scrie tu poezie. Cred ca ar trebui sa incerci, ceva nou nu strica.

O zi buna in continuare !

CAFEAUA spunea...

in real life scriu DOAR poezie:)
multumesc:)

Andrei Răduţu spunea...

Sarbatori fericite ! Hristos a inviat !

top