Să mă las să-mi fie frică de mine


Aş scrie despre oamenicat de ipocriti sunt,dar
 Am făcut pauză de ei.
 Am obosit atât de rău să-i ascult până la capăt
Capătul lor, mâinile, oasele şi măruntaiele
Pline de frig şi vorbe goale.
Aş scrie despre noi doi, dar suntem deja o poveste penibilă
Doi oameni care se iubesc nu mai sunt o poveste interesantă.
Aş scrie despre cât de singură sunt,totuşi
cum mă macină orele astea, cum acelaşi loc, acelaşi spaţiu
 Mă fac să fiu nebună
Dar n-am pic de curaj
Să mă las să-mi fie frică de mine.
Sunt cumva speriată de oameni, 
D-aia nu dau doi bani pe ei
Nici ei pe mine
Mai sunt vreo doi prieteni care mă împrumută
Dar îmi cer întotdeauna înapoi.
În patul meu pot doar eu să stau
În partea mea pot doar eu să dorm
A doua zi doar eu pot fi puţin mai odihnită
Cu toate astea,
În fiecare zi creşte oboseala în mine
ca un întuneric la Polul Nord
-Polul Sud e în mintea mea, mai portocaliu
Dar nu ştiu de ce.
-Nu beau, dar fumez,azi iar n-am ţigări
N-am stare. N-am o stare anume. N-am nicio stare
Am făcut pauză de propoziţii, de predicate
N-am cuvinte să râd, nici să plâng
N-am cuvinte nici pentru vocea mea, care acum
Stă pierdută undeva înauntru meu
Pândind Dumnezeu ştie ce. 
top