6 ani.

Ştiu că mă citeşti.
Ştiu că eşti încă acolo, deşi nu dai niciun semn. Te simt. Avem o telepatie rară, dacă există aşa ceva.
Mi-ai spus "adio" de prea multe ori ca să te mai cred pe cuvânt. De fiecare dată te-ai întors, încercând să fii altul, încercând să fii mai bun. Încercând să mă seduci, să mă cucereşti, să vreau să te am, deşi erai şi eşti perfect conştient că n-aş vrea să te vreau nici măcar o clipă.

Acum patru ani, pe vremea asta, viaţa nu părea că va exista fără tine. Viaţa nu părea că va exista fără mine.
Fără tine am învăţat că:
Oamenii sunt frumoşi.
Oamenii sunt urâţi.
Oamenii se comportă cu tine aşa cum se simt ei pe interior.
Am învăţat că iubirea se învaţă în fiecare zi.
Am învăţat că n-am nevoie să mă prefac pentru nimeni, nici măcar pentru mine.
Sunt reală pentru mine şi mă plac aşa cum sunt.
Am învăţat că aş sta cu mine şi cea mai bună prietenă dintr-ale mele sunt chiar eu.
Oamenii sunt nebuni.
Imprevizibili.
Puternici şi slabi.
Plini de complexe. Imperfecţi.
Orolioşi, egoişti, narcisişti şi împiedicaţi.
Am învăţat că n-am nevoie decât de mine, de Dumnezeu şi de ceva drum în faţă.
Am învăţat că iubirea nu se măsoară, dar cântăreşte fapte.
Şi o mulţime de alte lucruri.
Cu tine am învăţat că:
Oamenii sunt frumoşi. Oamenii sunt urâţi.
Oamenii sunt gri. Trecutul e minunat şi viitorul e la fel.
Am învăţat o mulţime de lucruri despre mine în prezenţa şi absenţa ta.
Cine eşti tu?
Probabil Blue.
Cine e Blue?

Încă învăţ. Încă aflu.
Încă mai caut.



0 păreri geniale:

top