Toate schitele mele de pana acum-3.

Ascult pe ascuns melodiile postate de tine şi mă întreb dacă te gândeşti la mine în maşină, când conduci nervos, cu 140 la oră.
Pentru că eu mă gândesc la tine când merg pe stradă singură.Mă gândesc la tine când merg pe stradă cu alţii. Mă gândesc la tine atunci când conduc. Mă gândesc la tine când merg spre muncă. Tot la tine, atunci când fac synulox unui căţel. Tot la tine mă gândesc atunci când îmi învârt mâinile-n operaţie şi scot câte un organ, plin de sânge, sau puroi, după caz.
Mă gândesc atât de des la tine, încât nu pot deosebi dacă într-adevăr exişti cu adevărat, sau eşti un personaj imaginar, din imaginaţia mea quasichizofrenică.

Spre exemplu, aseară, în metrou, doi preoţi stăteau de vorbă pe bancheta din faţa mea. Eram la Victoriei, iar ei erau în haine civile. Unul dintre ei semăna cu Iisus. Avea barba lui, părul lui, nasul lui drept din icoane. Chiar şi forma ascuţită a nărilor,chiar şi ochii uşor migdalaţi. Îl priveam pe acest om, copie fidelă a icoanelor cu Iisus, şi mă gândeam că e vreun preot tânăr în vacanţă sau ceva. Aveam dreptate, cred eu, pentru că atunci când i-a sunat telefonul, a răspuns pe o voce prea blândă "Doamne ajută!". A spus acelaşi lucru şi în loc de salutul de final.
Şi cum mă uitam la acest model de icoană, mă gândeam doar că e un impostor. Un impostor care se îmbracă cu haine bisericeşti din când în când. Un impostor care mă va urmări până la Romană, apoi până la Amzei, unde va găsi prima alee întunecată. Acolo mă va bate pentru bani. Bani pe care eu nu-i am, pentru că am plecat fără geantă la mine. Deci fără portofel. Poate doar abonamentul de metrou să mi-l fure din buzunar. Abonamentul meu, cu reducere pentru studenţi.
Am coborât la Victoriei, unde Modernul Iisus m-a urmărit. Discuţiile  la telefon mi s-au părut dubioase, dar nimeni în jurul meu nu părea că-l observă pe Iisus-ul meu. Când a urcat iar lângă mine, în metrou, şi doar eu îl priveam, mi-am dat seama că poate acest om ciudat de asemănător cu o icoană hipiotă e doar în mintea mea.
Şi atunci m-am liniştit.
Aerul nopţii era mai liniştit. Ştiam că azi va ploua numai din mirosul Bucureştiului aglomerat la zece noaptea.

Tu ştii că eu vorbesc mult, pentru că eşti singurul cu care vorbesc. Şi mă întreb. Nu pot să mă abţin să nu mă întreb.
Oare tu vorbeşti cu mine, când mergi singur pe stradă şi nimeni nu se uită mai mult de o clipă la tine?Vorbeşti cu mine atunci când toţi în jurul tău sunt agitaţi? Vorbeşti cu mine atunci când înjuri
când fuţi
când te simţi fericit
când simţi că mori singur şi urât de toţi şi toate?
Vorbeşti cu mine
Sau, măcar
te gândeşti puţin la mine când
vezi cum oamenii obişnuiţi de lângă tine se transformă în icoane umblătoare
când te aşezi liniştit în pat, şi dormi sperând ca ziua de mâine să nu mai fie aşa cald; Când mai vezi vreun câine cum dă nenorocit din coadă spre tine?
Sau când vezi vreo pisică cum îţi taie calea.
?
Pentru că eu vorbesc mereu cu tine. Şi mă gândesc tot timpul la tine.
Uneori am ajuns să cred că eşti doar vocea aia din interiorul meu.
Care-mi spune că omul din metrou era un simplu trecător.
Că nu trebuie neapărat să te jefuiască cineva noaptea.
Că muzica trebuie dată mai tare.
Că sunt fericită aşa cum sunt
Că tu mă iubeşti aşa cum sunt
Şi că într-o zi
Vom vorbi faţă în faţă.

0 păreri geniale:

top